TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Economic

Oraşul Găeşti se schimbă prin proiecte concrete!

Reabilitarea şcolilor sau a liceelor, renovarea blocurilor sau a drumurilor, toate cu bani europeni, schimbă cu adevărat faţa oraşului Găeşti.

Oficialii ADR Sud-Muntenia au mers în Găeşti să vadă stadiul lucrărilor cu fonduri europene. Le-a fost alături av.Alexandru Iorga, primarul localităţii, care urmăreşte atent cum se desfăşoară lucrările pe şantiere.

„GĂEȘTIUL SE SCHIMBĂ PRIN PROIECTE CONCRETE!

Am fost pe teren, alături de reprezentanții ADR Sud-Muntenia, și am verificat împreună stadiul lucrărilor la două investiții importante aflate în derulare în orașul nostru, realizate cu fonduri europene nerambursabile:

Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic „Iordache Golescu” – proiect în valoare de 19.520.816,92 lei, prin care sunt reabilitate și modernizate corpurile 0 și C, pe o suprafață de 2.304 mp.

Anveloparea Blocului 45 – proiect pentru creșterea eficienței energetice, cu o valoare totală de 14.550.425,48 lei, din care 14.168.482,39 lei cheltuieli eligibile.

Pentru mine este important ca proiectele să nu rămână doar pe hârtie. Le urmărim direct pe teren, discutăm problemele și căutăm soluții pentru ca lucrările să meargă înainte.

Avem mult de muncă, dar mergem înainte! Pas cu pas, proiect cu proiect, construim Găeștiul pe care ni-l dorim cu toții”, spune av.Alexandru Iorga, primarul oraşului Găeşti.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.