În agonia care-i alimentează nopțile, primarul PNL de la Fieni, Adriean Budoiu, recurge la cele mai jenante atacuri. Lipsa de argumente, situația dezastruoasă în care a ajuns ca popularitate în Fieni și, pobabil, stresul provocat de ultimele sondaje, l-au adus la disperare pe acest personaj care a nenorocit orașul Fieni.
Dl Budoiu crede (și afirmă public) că solicitarea de a intra în legalitate este o „practică bolșevică” și marcă a „terorii”. Pesemne că la el, în PNL, furtul și abuzul pe bani publici sunt considerate simboluri democratice, nefiind obișnuit cu aplicarea legii pentru indivizii cu funcție.
Eu pot să-i transmit (încă) primarului de la Fieni că nu mă sperie istericalele sale. Fapta rămâne aceasta: a fost prins și dovedit ca fiind branșat ilegal la rețeaua de apă potabilă!!! Că el cere astăzi modificarea unui contract din paușal – cișmea publică în paușal – branșament individual, în condițiile în care verificările au dovedit că branșamentul individual există, nu este decât o recunoaștere a furtului de până acum. Acceptarea acestei solicitări n-ar însemna decât acoperirea unei situații evidente de fraudă.
Nu sunt dispus să ofer protecție găinăriilor pe care dl Budoiu și alții ca el le practică, doar pentru că au impresia că funcția bate legea. Dl Budoiu s-a branșat ilegal la rețeaua de apă și pentru această faptă va trebui să plătească.
Altfel, trimiterile la „bolșevici” nu fac decât să sublinieze puțina știință de carte a edilului. Îl asigur că sunt foarte mulți primari ai PNL care și-au îndeplinit atribuțiile cu onestitate, care au beneficiat de tot sprijinul din partea autorităților județene și care nu s-au pretat la găinării cum ar fi un branșament ilegal la conducta de apă. Pe toți aceștia îi asigur de respectul și aprecierea mea sinceră. Pe dl Budoiu îl asigur doar că va plăti cu vârf și îndesat!
Alexandru Oprea
Secretar executiv al PSD Dâmbovița