13 mai 2024

ŞOFERI TURMENTAŢI! Au intrat cu maşinile în beton!

În noaptea de 11/12 septembrie 2010, în jurul orei 02:00, Poliția municipiului Moreni a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, că pe Drumul Județean 710A, pe raza comunei Valea Lungă, s-a produs un accident de circulație ușor. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției municipilui Moreni, care a constatat următoarele: C. Bogdan Aurelian, de 34 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Moreni către Pucioasa, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod care se afla amplasat pe partea dreaptă a părții carosabile, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, abandonând autoturismul avariat. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui S.M.F., de 16 ani, din comuna Valea Lungă, pasager pe locul din dreapta față al autoturismului, care a fost transportat la Spitalul municipal Moreni, în vederea acordării de îngrijiri medicale, nefiind însă necesară internarea. În urma testării cu aparatul etilotest a lui C. Bogdan Aurelian, rezultatul afișat de acesta a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 87 alin. 1 și 89 alin. 1 din OUG 195/2002 R și art. 184 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintate propuneri legale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. Totodată, în ziua de 12 septembrie 2010, în jurul orei 14:45, Poliția orașului Pucioasa a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, că în comuna Bezdead s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a două persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției orașului Pucioasa, care a constatat următoarele: B. Alexandru Florin, de 24 de ani, din comuna Bezdead, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 716, pe raza comunei Bezdead, pe un sector de drum acoperit cu criblură, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un gard din beton amplasat pe marginea părții carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui B. Alina, de 22 de ani, din comuna Bezdead, pasageră a autoturismului, care a fost transportată la Spitalul orășenesc Pucioasa în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată sub supraveghere medicală. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial