lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_hotiteava1Poliţiştii au surprins în flagrant doi bărbaţi, în timp ce sustrăgeau produse petroliere

 

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ocniţa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza de competenţă, au surprins în flagrant, doi bărbaţi, în timp ce sustrăgeau produse petroliere de la o sondă din localitate.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbaţii, de 54 şi 57 de ani, ambii din comuna Ocniţa, au sustras cantitatea de 40 de litri de produse petroliere  cu miros specific de ţiţei.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

 

 

 

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cazul unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

 

La data de 06 august a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit în trafic, pentru control, un moped, care nu avea montate plăcuţe cu numere de înregistrare, condus de numitul A.V., de 28 de ani, din localitatea Cetăţeni, judeţ Argeş.

 

 

 

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că mopedul nu era înregistrat în circulaţie, potrivit legii, iar tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Pe numele acestuia, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sau neînregistrat, potrivit legii” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.