mie. dec. 25th, 2024

În perioada 23 – 27 septembrie, în cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri se desfăşoară “International Staff Training Exercise 2013”.

Organizarea şi desfăşurarea exerciţiului “International Staff Training Exercise 2013”, se înscrie într-un complex de activităţi care au ca principal obiectiv generalizarea experienţiei pozitive pe care care Jandarmeria Română a acumulat-o timpul misiunilor internaţionale executate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi NATO.

Suntem onoraţi de prezenţa reprezentanţilor Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, Jandarmeriei Naţionale Franceze, Jandarmeriei Iordaniene, Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova, Forţelor de Securitate Internă din Qatar, Jandarmeriei din Serbia şi Trupelor de Interne din Ucraina.

Având calitatea de forţe de poliţie cu statut militar, pregătite să îndeplinească misiuni de gestionare a crizelor din domeniul ordinii publice, instituţiile participante au ca obiective comune protecţia cetăţenilor, a bunurilor, prevenirea dezordinii sociale şi combaterea fenomenului infracţional.

Activităţile comune, ce se desfăşoară pe parcursul unei săptămâni, au ca obiectiv antrenarea personalului dintr-un comandament multinaţional pentru îndeplinirea unei misiuni în baza unui mandat stabilit.

Scenariul exerciţiului se bazează pe gestionarea unor situaţii de criză în domeniul ordinii publice care evoluează de la simplu la complex, produse pe fondul conflictelor interetnice dintr-un stat în care sunt dislocate, în baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al O.N.U., misiuni ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene care au ca mandat asigurarea stabilităţii şi consolidarea instituţională.

Principalul obiectiv vizează organizarea şi conducerea compartimentelor comandamentului, pentru fundamentarea deciziilor şi transformarea acestora în planuri şi ordine de acţiune.

Cu deosebit respect,

Ofiţerul desemnat cu relaţiile publice

Locotenent colonel

Sorin TOMA