3 mai 2024
Gura Ocniţei – Atac la cablurile de telecomunicaţii

Gura Ocniţei – Atac la cablurile de telecomunicaţii

Şase dâmboviţeni care intenţionau să sustragă cablu telefonic de pe raza localităţii Săcuieni au fost depistaţi de jandarmi.

Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Gura Ocniţei, a depistat, pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti, între localităţile Săcuieni şi Adânca şase bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani, în timp ce decopertau solul pentru a sustrage cablu de telecomunicaţii.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, a reieşit faptul că în şanţul decopertat de cei în cauză erau îngropate trei tipuri de cablu telefonic interurban, inactiv, iar în imediata apropiere de locul faptei au fost găsite, într-un sac din rafie 13 bucăţi de cablu, secţionate la un metru lungime fiecare şi încă 2 bucăţi în lungime totală de 8 metri.

Persoanele intenţionau să transporte materialul sustras, în vederea valorificării la un centru de colectare a materialelor feriase şi neferoase.

***

Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

Un bărbat care a sustras conductă metalică de pe raza localităţii Măneşti a fost depistat de jandarmii dâmboviţeni.

O patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Măneşti, sat Gheboieni, a depistat pe drumul forestier din localitate o persoană suspectă care transporta mai multe bucăţi de conductă metalică, cu ajutorul unui atelaj hipo.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit că Pavel D. în vârstă de 20 ani a sustras 5 bucăţi de conductă în lungime totală de aproximativ 35 metri. Persoana intenţiona să transporte materialul feros care aparţinea unei societăţi comerciale, la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării.

***

Jandarmii au întocmit persoanei în cauză actele de constatare, aceasta fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial