24 aprilie 2024
ȘOC! FCM Târgovişte gravitează între bănuieli şi bâlbâieli!

ȘOC! FCM Târgovişte gravitează între bănuieli şi bâlbâieli!

Ion Constantin a fost demis, de echipă urmând să se ocupe Beniamin Popescu şi Puiu Becheanu! Nici câţiva dintre jucători nu au scăpat de securea conducătorilor, printre ei două nume grele, Cosmin Lunescu şi Eugen Oană! Chiar dacă finanţatorul Zotic visează la divizia B şi chiar la prima ligă, echipa este în derivă, de vreme ce nici măcar ginerele-preşedinte nu a mai vrut să continue!

Construită cu multă greutate, după 14 victorii consecutive, liniştea care a învăluit pe FCM Târgovişte în returul campionatului s-a risipit în ultima etapă, când echipa de la Şotânga a pierdut marele derby cu Slatina. Chiar dacă era lider, chiar dacă evolua pe teren propriu, chiar dacă şi un egal era suficient, chiar dacă a avut sprijin din toate părţile, echipa lui Zotic a pierdut tot în ultima clipă. Pe lângă imensa dezamăgire că nu se putea pierde mai prosteşte o promovare, FCM a revenit în bâlciul suspicinilor, pe seama acestui meci circulând ca un carusel scenarii fanteziste, ireale sau poate chiar reale. Cert este că s-a făcut ţăndări tocmai acea linişte la care s-a muncit pe brânci un an de zile, transformată acum într-un nesfârşit lanţ al slăbiciunilor.

Bănuielile în lanţ au dus la detectorul de minciuni

În nebunia eşecului s-au ridicat multe voci acuzatoare, greii clubului anunţând la cald, într-o primă fază, că deţin probe grele împotriva unor fotbalişti care ar fi trădat. Nu l-au iertat nici pe Ion Constantin, băgat în gura ziariştilor de casă, până atunci meşteri mari, calfe şi zidari la statuia pe care i-o pregătiseră antrenorului. Şi aşa nesiguri pe sănătatea acestui meci, zvonacii au prins şi mai mult curaj după bâlbâielile în lanţ ale celor de la FCM, răspândind sume ce au pornit de la 100.000 de euro, au atins borna de 250.000 ba, la un şpriţ prelungit, au urcat preţul tranzacţiei spre 400.000. Copleşiţi de greutatea bănuielilor, cei de la FCM au pus şi mai tare paie pe jar, mergând cu toţii la detectorul de minciuni. Realizaţi câtă încredere există între aceşti oameni, unde fiecare bănuieşte pe fiecare, întărind senzaţia că meciul nu s-ar fi pierdut pe teren. Până şi cei care au văzut pe viu cum a mers treaba, unde nu prea a existat loc de interpretări, au devenit mai sceptici, de vreme ce nici măcar actorii nu sunt siguri că nu a fost teatru.

Zotic a fost ajutat

Chiar dacă a ţipat de multe ori că nu este ajutat, Ghiorghi Zotic nu a dus lipsă de prieteni, de la oficialităţi şi până la oameni de afaceri. “Am ajutat şi noi cu cât am putut”, au vorbit cu moderaţie Florin Popescu şi Gabriel Boriga, dar au direcţionat sume bunicele către Şotânga. Înaintea meciului au plusat şi alţi oameni de bine, vezi fostul prefect Victor Sanda, dorinţa generală fiind ca FCM să nu piardă şi să facă pasul către divizia B. Tocmai de aceea dezamăgirea a fost una imensă, în contextul interesant în care Zotic s-a bucurat de sprijin şi simpatie din toate părţile. Acum, chiar dacă promovarea s-a pierdut pe teren, nimeni nu va avea certitudinea că a fost aşa, de vreme ce nici măcar protagoniştii nu cred cu tărie într-un scenariu al dreptăţii.

Război între tabere

Evident furtunoasă, şedinţa de după eşec, care avea ca ţintă acuzarea şi demiterea lui Ion Constantin, s-a lăsat cu reproşuri grele, dar şi cu rezultate interesante. Ruptă în bucăţi, unitatea de grup a născut pe faţă tabere care până atunci doar se tatonau. Nedespărţiţi în spirit şi în gândire, finanţatorul Zotic şi delegatul Severin Anghelinu au făcut din nou echipă bună, evident mai puternică decât cea a tânărului preşedinte Cătălin Neculăescu, spirjinit de “secondantul” Virgil Nistor şi de câţiva jucători, grosul făcând cerc în jurul antrenorului, atacat de toată structura administrativă şi bănuit de complicitate cu câţiva fotbalişti. “Am trăit toată viaţa cu bani câştigaţi cinstit. Nu mi-a fost ruşine să muncesc ori să vând în piaţă, dar să pun mâna pe bani murdari nu am făcut-o şi nu o voi face niciodată. Eu mă simt curat, la fel garantez şi pentru băieţi, dar voi aveţi curajul să mergeţi la poligraf împreună cu noi?”, le-a aruncat mănuşa Costică, târându-i pe toţi la Bucureşti, cu căţel şi purcel, la detectorul de minciuni. Mai puţin călit în ale vieţii şi fotbalului, a cedat primul ginerele-preşedinte, care a părăsit şedinţa, dar şi echipa, izolându-se de toţi şi de toate. “Era normal să plec. Am avut un obiectiv de realizat, nu l-am atins, poate vor reuşi alţii mai multe decât mine. Decizia este definitivă şi irevocabilă, nu mai există nicio şansă să revin. Nici la echipă şi nici cu moralul, sunt dezamăgit total, am pierdut foarte uşor ceva ce am construit teribil de greu”, a avut puterea să mai spună Neculăescu. “Eu sper să se răzgândească şi revină alături de noi, altfel consider plecarea lui un gest de laşitate”, l-a atacat la orgoliu directorul sportiv Dorin Nistor.

A picat tot Costică

Atacat fără nicio jenă, Constantin a replicat pe măsură, anunţând că dacă va fi păstrat la echipă nu va mai lucra cu anumiţi oameni, gen Anghelinu sau Nistor. Chit că a primit asigurările patronului, cărţile le-a făcut tot Anghelinu, inima clubului, cu spirijinul total şi necondiţionat al lui Zotic. Aşa se face că debarcarea lui Costică a fost doar o chestiune de timp, o dată cu el dispărând de la prima echipă Lunescu, Oană, Zamfir, Tronaru şi Nicolae, primii doi consideraţi copiii de suflet ai patronului. Cât îl priveşte pe Lunescu, cu o evoluţie ştearsă la meciul decisiv, dar în mare formă până atunci, nu a mai contat nici că este finul lui Zotic şi nici că a apărat la acest club 16 ani neîntrerupţi. Neplăcut a fost şi pentru Constantin, dat afară pentru a patra oară, situaţie greu de acceptat chiar şi pentru el, un antrenor fidel familiei Zotic. “Pentru o perioadă nedeterminată, nu mai vreau să aud despre fotbal. După ce o să mă liniştesc puţin, voi lua o grupă sau două de juniori şi voi lucra cu ele la mine la Valea Voievozilor. Când eşti sus, toţi încearcă să îţi pună piedici, iar când nu mai eşti pe val, încep să te compătimească”, a înţeles şi Costică un adevăr recunoscut, că Târgovişte este un oraş al naibii de greu.

Fotbaliştii au pierdut bani foarte mulţi

Obligaţi să meargă la detectorul de minciuni, mulţi dintre jucători s-au simţit umiliţi şi chiar bănuiţi. “Am mers cu toţii, altfel s-ar fi născut insinuări, dar acum începem şi noi să luăm în seamă zvonurile care circulă prin oraş. Poate că ceva a fost putred şi poate că unii chiar s-au îmbogăţit, cert e că noi am ieşit cel mai rău. Am pierdut bani buni, din contracte, prime de joc şi de obiectiv, plus că am ajuns şi pe la poligraf. Nu toţi, pentru că unii au plecat repede din ţară. Cine ne mai ia pe noi când aude că suntem bănuiţi de blat şi plimbaţi pe la detectorul de minciuni?”, au vorbit cu mâhnire câţiva fotbalişti, cărora această înfrângere le-a scos din buzunar aproape 200 de milioane de om. La poligraf nu au ajuns Lunescu şi Reginaldo, ultimul trompeta meciului, care au plecat din ţară la câteva zile după marele eşec. Au promis însă că vor reveni şi că se vor supune la testul adevărului, cum a făcut-o până şi Zotic. “Au venit răspunsurile, dar le ţin pentru mine. Am plătit poligraful pentru a mă convinge de anumite lucruri, aşa că nu vă pot oferi niciun răspuns”, s-a limitat să spună şeful clubului.

Între dorinţă şi neputinţă

Cu toate că oficialii clubului speră să câştige un litigiu cu Slatina şi să le ia locul celor de la ALRO în liga secundă, mai mulţi jucători şi-au exprimat intenţia de a părăsi echipa. Marius Zidăroiu a susţinut probe de joc la Concordia Chiajna, Ionuţ Petculescu îşi va încerca şi el norocul la Victoria Brăneşti, iar brazilianul Reginaldo este dorit chiar de Slatina. Fără Constantin, păstrat în structurile clubului, dar unde, nu s-a precizat, de echipă se vor ocupa Beniamin Popescu şi Puiu Becheanu, apărând ca variante de antrenori nume interesante precum Costel Gyuri, Marin Radu II, Costel Pană sau Ion Peiu. În tot acest timp, echipa lui Zotic se depărtează tot mai mult de Târgovişte, unde va trebui să plătească pentru a mai evolua pe stadionul oraşului. Cum nici în proiectul dezvoltat în jurul lui Florin Popescu nu este dorit, Zotic se amăgeşte la Şotânga, unde anunţă pompos că va înfiinţa o academie de fotbal şi că vrea să joace în prima ligă. “Din sezonul viitor e posibil să ne vedeţi chiar şi în divizia A”, aruncă fumigena şeful lui FCM, încercând să afişeze o atitudine misterios-superioară. Până la divizia A, FCM Târgovişte de la Şotânga a dat cu piciorul unei oportunităţi incredibile, lăsând în urmă bănuieli şi bâlbâieli.

COSTIN MIHAI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial