27 aprilie 2024

O fetiță a fost rănită într-un centru afterschool. Un dulap a căzut peste ea

dul4O fetiță de 10 ani din Cojasca, județul Dâmbovița, a fost rănită la programul afterschool, după ce un dulap a căzut peste ea.

dul2Se pare că elevă ar fi încercat să se cățere pe mobilă, ca să ajungă la un joc pus deasupra, iar corpul din pal, fixat în perete, s-a desprins. Copila nu era supravegheată, pentru că ieșise de la școală cu câteva minute mai devreme, iar programul de după-amiază încă nu începuse.

dul1Cei de la școală povestesc că elevii terminaseră cursurile și se îndreptau către afterschool, acolo unde mănâncă de prânz și apoi își fac temele. Fata de 10 ani ar fi ajuns cu câteva minute înainte de începerea programului și a intrat în sala goală.

dul7Administratorul clădirii a auzit-o în timp ce plângea și striga după ajutor.

dul6Daniel Dumitrescu, învăţătorul elevei rănite: ”Problema e de la ora când pleacă de la școală până când începe after-ul, ei sunt cam singurei. La ora aceea nu trebuia să fie cu nimeni, de la ora 12 își începeau programul la after.”

dul5Abia acum, părinții și primarul își pun problema securității copiilor în deplasarea de la școală la afterschool.

dul3Victor Gheorghe, primarul comunei Cojasca: ”O să avem o discuție cu părinții și cu directorii de la școli, copiii să intre la ora 12. Dar un incident de genul asta putea să aibă loc și afară, să se lovească cu capul de ceva.”

Cazul este anchetat și de polițiști. Între timp, copila a fost transferată la o clinică din Capitală, pentru investigații amănunțite.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial