TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

O femeie din Crevedia a dat de belea din cauza unui pistol

Dosar penal întocmit de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat că o femeie, din Crevedia, ar fi purtat fără drept un pistol pe care aceasta l-ar fi mutat din municipiul București, în județul Dâmbovița.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că femeia avea dreptul doar de deținere a armei, conform certificatului de deținător eliberat în acest sens.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 din Codul Penal.

Reamintim cetățenilor că posesorii legali de arme prevăzute în anexa la Legea nr. 295/2004, sunt obligați să păstreze armele și munițiile la domiciliul sau la reședința menționată în certificatul de deținător, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.

De asemenea, titularul dreptului de deținere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliție competent teritorial, la cerere, să scoată armele deținute în condițiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situații:

– cu ocazia depunerii armelor la un armurier;

– cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.