O femeie a fost rănită, astăzi la prânz, după ce 3 maşini s-au buşit, pe Drumul Naţional 72, aproape de benzinăria din Răzvad.
Un şofer, din Ocniţa, a intrat cu maşina în autoturismul condus de o femeie, iar ulterior aceasta a izbit a treia maşină, la volanul căreia se afla o tânără.
“Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 53, din comuna Ocnița, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Răzvad, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani.
Ulterior, cea din urmă ar fi fost proiectată într-un autoturism condus de o tânără, de 21 de ani, din comuna Răzvad. În urma impactului, până la acest moment, o pasageră de 55 de ani a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, anunţă Poliţia Dâmboviţa.