TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

O familie din Comişani s-a rătăcit în pădurea de la Bucşani!

famLuni, 19 iunie a.c., în jurul orei 18.50, în urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. “112”,
un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița a plecat în căutarea unor
persoane care s-au rătăcit în zona împădurită din localitatea Bucșani.
Familia, din localitatea Comișani, formată din 3 adulți și 2 copii cu vârsta cuprinsă între 14 și
40 de ani, a plecat în pădurea “Neaga” din Bucșani să culeagă ciuperci. La un moment dat, aceștia și-
au dat seama că s-au rătăcit.
În aceste condiții, cei în cauză au apelat Sistemul Național Unic al Apelurilor de Urgență “112”,
iar un echipaj de jandarmi a plecat imediat în căutarea acestora.
În urma acțiunii de căutare, dâmbovițenii au fost găsiți de jandarmi în pădure, la aproximativ 6
km de drumul principal care leagă localitatea Bucșani de Adânca și au fost conduși în afara zonei
împădurite, de unde și-au continuat deplasarea la domiciliu, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
Acțiunea de căutare s-a încheiat în jurul orei 20.00.
***
Persoanele aflate în dificultate pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112”
pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA
Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.