25 aprilie 2024

“O casă sigură, o viață în plus!” AICI AI DETALII

Buletin Informativ – 06.12.2010 – Pe parcursul lunii noiembrie 2010, Compartimentul Pregătirea Populaţiei din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I“ al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat activităţi informativ – educative la nivelul instituţiilor şcolare din judeţ. Activităţile sunt parte a derulării Proiectului nr.1 – “Prevenirea incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti” inclus în Campania Naţională “O casă sigură – o viaţă în plus – respectaţi măsurile de prevenire”, Proiectului nr.2 – “Modul de comportare în cazul unui cutremur” şi “Programul Naţional de Educaţie Antiseismică”. În acest scop, personalul din cadrul Compartimentului Pregătirea Populaţiei s-a deplasat în teren pentru a susţine activităţi educativ-informative privind problematica prevenirii incendiilor şi comportării în diferite situaţii de urgenţă. O parte a activităţilor a fost susţinută împreună cu personalul din cadrul Compartimentului Pirotehnic. S-au desfăşurat 17 activităţi de informare preventivă la instituţiile de învaţământ din judeţ (fiind cuprinse 13 şcoli generale şi 4 grădiniţe) la care au participat 821 copii şi elevi. Cu acest prilej au fost prezentate materiale video (“Comportamentul în cazul găsirii unui rănit”, “Posibilităţi de anunţare a serviciilor pentru situaţii de urgenţă”, “Modul de comportare în cazul unui cutremur”, ş.a) şi au fost distribuite materiale informative precum: manualul “Cutremurul pe înţelesul tuturor”, “Să învăţăm să prevenim incendiile”, cărti de colorat şi calendarul “Promit că nu mă voi juca cu focul”. Toate aceste activităţi s-au încheiat cu executarea unor exerciţii de evacuare, simulând izbucnirea unui incendiu sau producerea unui cutremur. Au fost executate 12 de exerciţii de evacuare din care 10 privind simularea unui cutremur şi 2 (două) simulând producerea unui incendiu. Aceste activităţi de informare preventivă vor continua pe tot parcursul anului 2010, în baza planificărilor aprobate, obiectivul fiind includerea tuturor unităţilor de învăţămant de pe raza judeţului Dâmboviţa. Tot în această perioada Inspecţia de Prevenire a organizat şi desfăşurat 2(două) instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, astfel: – o convocare de pregătire cu şefii SVSU de la localităţi. – o convocare de pregătire cu şefii C.O.A.T. de la municipii şi oraşe. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial