TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ISU Social Ultima Ora

Accident grav, azi-dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 67

Accident grav, azi-dimineaţă, pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 67.

O autoutilitară şi o maşină s-au izbit, iar în urma impactului duba s-a răsturnat pe câmpul din vecinătatea autostrăzii.

Acolo au ajuns echipajele de intervenţie de la Găeşti.

La sosirea salvatorilor, una dintre victime era încarcerată.

Şi o altă persoană a fost transportată ulterior la spital. Este vorba despre doi bărbaţi, şofer şi pasager, spun cei de la ISU Dâmboviţa.

„În jurul orei 05:19, am fost solicitați în cazul unui eveniment rutier pe Autostrada A1, la kilometrul 67, sensul Pitești-București. Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj. La fața locului echipajele de intervenție au identificat o victimă încarcerată. În continuare s-a acționat pentru extragerea acesteia, ulterior fiind transportată la spital. Totodată, o a doua persoană a fost asistată medical la fața locului, fiind transportată și la spital. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat ISU Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.