Dum. dec. 22nd, 2024

O adolescentă, de 14 ani, a fost rănită de o maşină pe trecerea de pietoni, în apropierea şcolii, la Comişani.

La volanul autoturismului se afla un tânăr, de 23 de ani, din Băleni.

Şoferul se îndrepta către Târgovişte când a accidentat fata care voia să traverseze drumul.

Imediat după accident, spun anchetatorii, cel de la volan a plecat de la faţa locului, dar ulterior a fost identificat.

Adolescenta rănită a fost dusă de urgenţă la spital.

“Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 23 de ani, din Băleni, în timp ce ar fi condus un autoturism, din direcția Băleni către Târgoviște, ar fi acroșat și accidentat o minoră de 14 ani, care ar fi traversat strada pe trecerea pentru pietoni.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul evenimentului, la câteva ore, fiind identificat de către polițiști.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier”, precizează IPJ Dâmboviţa.