lun. oct. 7th, 2024

Un șofer, în vârstă de 19 ani are probleme cu poliția după ce a fost oprit la un control în trafic.

Tânărul, de fel din Izvoare, comuna Voinești, circula pe Calea Domnească, în Târgoviște, când agenții l-au tras pe dreapta.

I-au verificat actele și mașina și așa au aflat că numerele de pe autoturism nu mai erau valabile, din cauză că erau expirate.

‘’La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Calea Domnească, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Izvoarele.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele cu număr de înmatriculare atribuite autovehiculului erau expirate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat’’, a precizat IPJ Dâmbovița