TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Ultima Ora

Noi focare de pestă porcină în judeţul Dâmboviţa

pest3Comunicat de presă

 

Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 17.06.2020, ora 15.00, ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ precum și pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează:

– 1 gospodărie în orașul Pucioasa;

– 1 gospodărie în localitatea Samurcași – comuna Crevedia;

– 1 caz pe raza Fondului de vânătoare 15 Brăteiu (pe teritoriul comunei Pietroșița).

Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.

În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț, pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat astăzi.

Biroul de presă al Instituției Prefectului

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.