15 ANI DE SLUJIRE ÎN SCAUNUL VLÃDICESC
DE LA TÂRGOVIŞTE
Acest volum apare cu ocazia aniversãrii a 15 ani de rodnicã slujire a Înaltpreasfinţitului Pãrinte Mitropolit NIFON, la Târgovişte, pe tronul ierarhilor munteni. Volumul surprinde cele mai importante moment ale arhipãstoririi Înaltpreasfinţiei Sale, pe tronul arhieresc din istorica Cetate de Scaun a Ţãrii Româneşti, ilustrate, din belşug, cu fotografii de la evenimentele definitorii ale misiunii sale pastorale. Alãturi de reportaje ale unor moment care au marcat istoria spiritualã româneascã recentã, precum 8 septembrie 2001, cu ocazia ceremoniilor legate de cei 500 de ani de la sfinţirea Mânãstirii Dealu şi 400 de ani de la moartea martiricã a Voievodului Mihai Viteazul, ocazie cu care s-a sãrbãtorit şi ziua Municipiului Târgovişte, 7 noiembrie 2004 resfinţirea bisericii Mânãstirii Nucet (cu atestare documentarã din 15 decembrie 1501), 26 septembrie 2009, când, în prezenţa Preafericitului Pãrinte DANIEL, Patriarhul României, a avut loc proclamarea localã a canonizãrii Sf. Voievod Neagoe Basarab, aducerea şi aşezarea moaştelor Sf. Ier. Nifon, în Catedrala din Târgovişte şi lansarea ediţiei jubliare a „Octoihului“ lui Macarie, ori ceremoniile liturgice solemne de la fiecare 11 august, din ultimii ani, cu prilejul sãrbãtoririi Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti. De asemenea, sunt surprinse aspect diverse ale activitãţii pastoral-misionare a Înaltpreasfinţiei Sale ce au marcat viaţa duhovniceascã de la Târgovişte, cu caracter liturgic, social-filantropic, ecumenic, academic, ori cultural.
TEOLOGIE, CULTURÃ ŞI DIALOG INTER-RELIGIOS ÎN MISIUNEA BISERICII
Apãrut cu ocazia aniversãrii unui deceniu şi jumãtate de slujire pe scaunul vlãdicesc de la Târgovişte a Înaltpreasfinţitului Pãrinte Mitropolit NIFON, volumul de faţã cuprinde, articole, prelegeri şi comunicãri ştiinţifice susţinute de cãtre Înaltpreasfinţia Sa, ca ierarh şi profesor universitar, cu diferite ocazii, în ţarã sau în strãinãtate. Ele evidenţiazã slujirea misionarã şi educaţionalã a Înaltpreasfinţiei Sale, dar şi elementul de autenticitate şi creativitate ştiinţificã şi aportul pastoral propriu slujirii sale arhiereşti. Temele abordate sunt variate şi subliniazã aspecte diferite ale învãţãturii noastre de credinţã ortodoxã, fidelitatea faţã de Biserica noastrã strãbunã, aprofundãri teologice şi morale, istorice şi culturale, dar, mai cu seamã deschiderea ecumenicã a Ortodoxiei româneşti, forţa sa de a crea punţi de dialog şi comunicare, colaborare şi cooperare. Volumul vine sã evidenţieze opera teologicã, misionarã, spiritual şi culturalã a Ierarhului şi Profesorului de teologie, Înaltpreasfinţitul Pãrinte NIFON, în acest an în care se împlineşte un deceniu şi jumãtate de slujire a poporului lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Târgoviştei. Volumul se adreseazã mai ales teologilor, profesorilor de teologie şi religie, preoţilor şi oamenilor de culturã, interesaţi de modul tradiţional, autentic ortodox, de a face teologie.
SPOVEDANIA ŞI EUHARISTIA – TAINE ALE COMUNIUNII
Cea de a noua broşurã a Colecţiei Misionar–Educative a Eparhiei noastre, demers misionar iniţiat şi sprijinit de cãtre Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu o apariţie periodicã „pe diferite teme de actualitate creştin-ortodoxã, cu scopul promovãrii valorilor evanghelice mântuitoare în societatea româneascã contemporanã“, are ca scop aprofundarea,în cadrul acestui an omagial dedicat de cãtre Sf. Sinod al Bisericii noastre Tainei Sf. Euharistii şi Tainei Sf. Spovedanii, a elementelor celor mai importante legate de ele şi a felului în care omul contemporan se raporteazã la ele şi le utilizeazã ca mijloace de intensificare a comuniunii cu Dumnezeu prin Biserica Sa. Lucrarea a fost alcãtuitã de cãtre un comitet ştiinţific format din profesori ai Facultãţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitãţii „Valahia“ din Târgovişte, care au dorit sã ofere, mai ales tinerilor, o viziune clarã şi accesibilã cu privire la importanţa, rolul şi actualitatea celor douã sfinte taine. Rolul acestor Sfinte Taine este important cãci prin intermediul lor actele mântuitoare ale lui Hristos se prelungesc în cei ce le primesc şi împreunã cu ele se prelungeşte Hristos Însuşi, întrucât sunt acte şi lucrãri ale Celui care, Dumnezeu fiind, S-a întrupat „pentru noi oamenii şi pentru a noastrã mântuire“.
SFINŢII BRÂNCOVENIMARTIRI
AI CREDINŢEI ŞI AI NEAMULUI ROMÂNESC
Apãrut în condiţii grafice de excepţie, la Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, ca de altfel, toate volumele recenzate în prezentul almanah, acest volum doreşte a omagia jertfa Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la 300 de ani de la jertfa lor martiricã,pentru ca noi astãzi, sã
aprofundãm, peste veacuri, binecuvântatul lor exemplu martiric. Lucrarea cuprinde articole şi studii ştiinţifice ale unor reputaţi teologi şi istorici, ce au dorit sã evidenţieze aportul spiritual şi cultural al domniei Sf. Voieovd martir Constantin Brâncoveanu, dar şi pilduitoarea sa jertfã pentru Dumnezeu, Bisericã, neam şi ţarã. Pentru Eparhia noastrã, aceastã comemorare are profunde reverberaţii, cãci Sfântul Voievod Martir, din dragoste faţã de Dumnezeu şi neamul nostru, a zidit importante biserici şi aici, la noi, fiind vorba,
de cunoscutul sfânt locaş de la Potlogi sau de cel de la Doiceşti, iar, apoi, sfetnicul sãu credincios, Sfântul Martir Ianache Vãcãrescu, este dâmboviţean, fiind originar din Vãcãreşti, ceea ce constituie un motiv în plus de cinstire şi comemorare. Aşa cum subliniazã, în precuvântarea volumului, Înaltpreasfinţitul Pãrinte Mitropolit NIFON: „Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a rãmas în istoria neamului nostru ca un voievod creştin exemplar, iubitor de spiritualitate ortodoxã şi culturã româneascã, protector al Bisericii noastre strãbune, şi unul din cei mai importanţi ctitori de locaşuri sfinte de la noi din ţarã“. Lansarea oficialã a volumului a fost fãcutã, în mod solemn, în ziua de 11 august 2014, de cãtre Înaltpreasfinţia Sa, cu prilejul sãrbãtoririi Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, în prezenţa unor ierarhi, membri ai Sf. Sinod, a unor autoritãţi naţionale şi locale şi a aproximativ 20. 000 de credincioşi.
ALMANAHUL BISERICESC PE ANUL 2015
Almanahul bisericesc pe anul 2015 reprezintă o frescă bogată şi profundă a vieţi ecleziastice din istorica Cetate de Scaun munteană, reflectînd plenitudinea vieţii spirituale, culturale, liturgice, scoial-filantropice, misionare şi educaţionale a Arhiepiscopiei Târgoviştei, precum şi diferitele preocupări ştiinţifice ale profesorilor de la Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Valahia” şi Seminarul Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur”.
Aşa cum spunea în Precuvântarea acestui volum, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON: “lectura acestui volum oferă cititorului pilde de viaţă şi acţiune pentru a se angaja cu mai multă energie pe drumul vieţii de credinţă, repere spirituale, culturale şi morale, dar şi principii de interpretare şi asumare a realităţii contemporane în duhul Evanghleiei lui Hristos, în aşa fel încât să aprofundeze viaţa duhovnicească şi să urmeze cu fidelitate slujirea Bisericii naostre strămoşeşti”.
BROŞURA MISIONARÃ „ANUL COMEMORATIV AL SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI“
Aceastã apariţie reprezintã cea de a opta broşurã a Colecţiei Misionar–Educative a Eparhiei noastre, demers misionar iniţiat şi sprijinit de cãtre Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, cu o apariţie periodicã „pe diferite teme de actualitate creştinortodoxã, cu scopul promivãrii valorilor evanghelice mântuitoare în societatea româneascã contemporanã“, aşa cum precizeazã argumentul editorial al colecţiei. Broşura apare, în acest an, declarat de cãtre Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“, şi are ca responsabil de numãr pe P.C. Pr. prof. dr. Mihai Iulian STAN. De asemenea, ca şi la broşurile precedente coordonarea ştiinţificã este asiguratã de un comitet redacţional format din profesori de la Facultatea de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitãţii „Valahia“ din Târgovişte, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gurã de Aur“ din Târgovişte şi Pãrinţi Consilieri de la Centrul Eparhial. Scopul lucrãrii este acela de a reliefa importanţa misionarã a jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni, dar şi exemplu deplin de fidelitate şi ataşament faţã de Ortodoxia româneascã al Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu, autentic model de om politic creştin, simbol al mãrturisirii jertfelnice a credinţei, dar şi un reper mereu valabil de curaj şi de afirmare a demnitãţii noastre creştine şi româneşti. Lansarea oficialã a broşurii a fost fãcutã, în mod solemn, luni 9 iunie 2014, de cãtre Înaltpreasfinţia Sa, cu prilejul ceremoniilor liturgice legate de începutul pelerinajului naţional cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ocazie cu care a fost resfinţitã şi biserica Parohiei Potlogi, recent restauratã, ctitorie a Sfântului Voievod Martir, la care au participat peste 7.000 de credincioşi.
CARTE DE RUGÃCIUNI
Datoritã epuizãrii rapide a ediţiei precedente şi a cerinţei credincioşilor, din raţiuni pastoral-misionare, Arhiepiscopia Târgoviştei a tipãrit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pãrinte Mitropolit NIFON, cea de a patra ediţie a cãrţii de rugãciuni, în variantã îndreptatã şi adãugitã. Cartea de rugãciuni este prezenţa cea mai întâlnitã, necesarã şi fireascã în casa oricãrui credincios, fiind un îndrumar de apropiere de Dumnezeu, prin intermediul unor rugãciuni care au ca rol tocmai introducerea creştinului în atmosfera de rugãciune şi oferirea unui model de înãlţare cãtre Creator. Recunoştinţa, lauda şi mulţumirea, prin intermediul rugãciunii, sunt atitudini spirituale fireşti pentru orice creştin, pentru cã ele sunt mãrturia unei bogate vieţi de credinţã, dar şi a modalitãţii unice de a manifesta o relaţie vie şi autenticã cu Dumnezeu. Aşa cum se obişnuieşte, în mod necesar şi firesc, cartea debuteazã cu „Precuvântarea“ Înaltpreasfinţitului Pãrinte Mitropolit NIFON, care subliniazã faptul cã: „Prin intermediul rugãciunii manifestãm, în mod creator şi responsabil, avântul nostru cãtre desãvârşire, dar şi legãtura noastrã fireascã cu Dumnezeu, pe Care-L invocãm ca Bunul şi iubitorul nostru Tatã, Izvorul Vieţii, de la care vine tot binele. Pentru orice credincios, rugãciunea este expresia legãturii sale cu Creatorul, care mãrturiseşte despre intensitatea credinţei şi despre cultura sa duhovniceascã, despre complexitatea vieţii sale de credinţã, fiind expresia cea mai potrivitã pentru a exprima bogãţia sufletului uman în avântul sãu cãtre Stãpânul ceresc.“
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI