20 aprilie 2024

Nenorocire la Brezoaele! Un copil de 7 ani a murit după ce a fost călcat de o maşină

brez4Tragedie rutieră cumplită, luni seară, în judeţul Dâmboviţa. Un copil de numai 7 ani şi-a pierdut viaţa, strivit de rotile unei maşini, după ce ar fi vrut să traverseze strada prin loc nepermis.

brez7Şoferul susţine că nu avea viteza, însă martorii îl contrazic. brez6Rănile au fost atât de grave, încât copilul nu a mai rezistat şi s-a stins până la sosirea medicilor.

brez5Tragedia s-a petrecut în localitatea Brezoaele. Băiatul în vârstă de 7 ani a ţâşnit se pare din curtea casei şi a vrut să traverseze strada. Chiar în acel moment, povestesc martorii, o maşină care circulă cu viteză l-a izbit în plin.

brez3Şoferul care a provocat accidentul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, spune însă că nu avea viteză în momentul în care l-a lovit pe cel mic.

brez2Cristi Mihai, șoferul cercetat: “A trecut o remorcă pe contrasens cu un tractor şi pur şi simplu copilul mi-a sărit în cinci metri, de pe contrasens, exact după remorcă. Mergeam încet, cred că aveam undeva la 40-50.”

brez1În urma impactului unul dintre martori a sunat imediat la 112. Până la sosirea echipajului de salvare însă, copilul s-a stins.

brezPoliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele şoferului şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial