4 mai 2024
Neglijenţa unora, necazul altora! Vezi de ce-au sunat sirenele pompierilor!

Neglijenţa unora, necazul altora! Vezi de ce-au sunat sirenele pompierilor!

În acest sfârşit de săptămână echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• Sâmbătă – 28 ianuarie, la ora 07:08, pompierii de la Garda Voineşti au intervenit cu 2(două) autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Voineşti – sat Izvoarele. Din cercetările efectuate, se pare că un mijloc de încălzire improvizat lăsat nesupravegheat a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars: casa pe o suprafaţă de cca.70mp şi obiecte de mobilier din locuinţă. În incendiu şi-a pierdut viaţa proprietarul, în vârstă de 70 de ani, acesta fiind găsit decedat (carbonizat) în propria locuinţă la sosirea echipajelor de intervenţie ale pompierilor; • Sâmbătă – 28 ianuarie, o autospecială de la Detaşamentul Pucioasa, o autocisternă de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi una de la Garnizoana Târgovişte (MApN) au transportat apă (cca.35mc) la Mânăstirea „Înălţarea Domnului” de la „cota 1000” din comuna Moroieni. Lăcaşul de cult a rămas fără apă la începutul lunii decembrie 2011din cauza dispariţiei (furtului) unei porţiuni din conducta de alimentate cu apă. S-a acţionat pentru umplerea bazinelor de apă ale mânăstirii; • Duminică – 29 ianuarie, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit la o ardere necontrolată, la o locuinţă din comuna Şotânga, unde a ars funinginea din interiorul coşului de fum; • Luni – 30 ianuarie, la ora 08:00, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit în comuna Mogoşani – sat Meri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (bucătărie de vară). Un coş de fum deteriorat, se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului. Au ars: anexa pe o suprafaţă de cca.15mp şi piese de mobilier. Intervenţia promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor casa proprietarului situată în imediata vecinătate a anexei; • Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 30 de solicitări. Echipajele SMURD au intervenit astfel: SMURD Târgoviște la 15 solicitări, SMURD Titu la 6(şase) solicitări, SMURD Moreni la 4(patru) solicitări, SMURS Pucioasa la 3(trei) solicitări şi SMURD Găeşti la 2(două) solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături, afecţiuni respiratorii, halenă alocoolică și dureri lombare, renale şi abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial