Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1. Se constată depăşirea limitei de 3/1.000 locuitori a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Târgoviște (3,35 cazuri/1000 locuitori), Aninoasa (3,3 cazuri/1000 locuitori).
Art.2. Unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art.1 vor aplica măsurile specifice intervalului de referinţă al incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile prevăzute de H.G. nr. 856/14.10.2020, astfel: – este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise – sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte – este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor – este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc – este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități cu mențiunea că se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective – sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente cultural.
Art.3. Se constată depăşirea limitei de 1,5/1.000 locuitori a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Produlești (1,78 cazuri/1000 locuitori), Mătăsaru (1,58 cazuri/1000 locuitori), Voinești (1,51 cazuri/1000 locuitori);
Art.4. Unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 3 vor aplica măsurile specifice intervalului de referinţă al incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile prevăzute de H.G. nr. 856/14.10.2020, astfel: – este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului – este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00 – este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00; se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective -este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului – este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobus şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii – sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
Art.5. Măsurile specifice prevăzute la art. 2 și art.4 se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 25 octombrie a.c, până la data de 07 noiembrie a.c, inclusiv, în toate unităţile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 și art.3;
Art. 6. Unitățile de învățământ de pe raza unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 vor intra în scenariul 3 de funcționare, potrivit Ordinului Comun al Ministerului Educației şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii nr. 5.487/1.494 din 31 august 2020;
Art.7. Pe perioada de aplicabilitate a HG 856/2020, respectiv 15 octombrie-13 noiembrie a.c, sunt înterzise următoarele activități: – se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii închise, cât și în spații deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente – nu este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci – se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale – în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri – prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară;
Art.8. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, prezenta hotărâre se publică pe site-ul Instituţiei Prefectului – judeţul Dâmboviţa (Secţiunea: Activităţi_Situaţii de Urgenţă) şi se transmite Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, precum şi primarilor, în calitate de preşedinţi ai ComitetelorLocale pentru Situaţii de Urgenţă din următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Târgoviște, Aninoasa, Produlești, Mătăsaru, Voinești.
PREŞEDINTELE C.J.S.U. DÂMBOVIŢA
PREFECT,
dr. ing. AURELIAN POPA