“Eu astăzi (luni) am aflat de situaţia legată de urs.
Nu m-am uitat la televizor în weekendul acesta, iar pe telefonul de serviciu nu am primit niciun telefon şi nicio informare.
Sunteţi dispusă să vă daţi demisia sau rămâneţi pe funcţie? Nu aş vrea să răspund la această întrebare” – a fost ultimul interviu dat de Laura Briceag, în calitate de şefă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa, acordat site-ului de ştiri MariusBUGA.ro.
La scurt timp însă aceasta a cerut să fie trecută pe o funcţie de execuţie, la Serviciul “Reglementări”, Compartimentul evaluare-impact, unde lucrase până la începutul anului 2011.
Reacţia Laurei Briceag vine după ce ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că APM Dâmboviţa nu prea şi-a făcut treaba.
“Sunt nemulţumită de cum au acţionat serviciile deconcentrate din subordinea ministerului.
Trebuiau instituite măsuri de identificare, de monitorizare pentru recuperarea animalului.
Vom începe o anchetă în acest sens, pentru a vedea în ce măsură fiecare şi-a făcut treaba. Acum e prematur să mă pronunţ, dar pare că acest lucru nu prea s-a întâmpla.
Agenţia de Protecţia Mediului Dâmboviţa a lipsit cu desăvârşire”, spunea Rovana Plumb.