Comunicat de presă
Persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Mărgineni îşi pot exercita dreptul de vot, la referendumul naţional din 29.07.2012, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare şi cu hotărârile Biroului Electoral Central.
Persoanele private de libertate încarcerate în penitenciar care au această vocaţie sunt:
– persoanele arestate preventiv, aflate în curs de judecată; – persoanele condamnate în primă instanţă; – persoanele condamnate definitiv care nu au fost lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă.
În vederea exercitării acestui drept, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinescă, cumulativ, următoarele condiţii:
– să aibă vârsta peste 18 ani sau să fi împlinit această vârstă în ziua alegerilor; – să nu le fie interzis acest drept; – să fie cetăţeni români; – să deţină acte de identitate valabile; – să solicite, în scris, preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să-şi exprime dreptul de vot.
Potrivit Hotărârii nr. 5 / 11 iulie 2012 emisă de Biroul Electoral Central, directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa persoanelor private de libertate, cu suficient timp înaintea zilei referendumului, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, numai în baza actului de identitate.
Cererile de votare prin care persoanele private de libertate îşi pot exprima în scris refuzul sau acordul de a-şi exercita acest drept pot fi actualizate până la date de 27 iulie 2012. Acestea trebuie să fie depuse cel mai târziu în preziua votării la biroul electoral al secţiei de votare în a cărei rază teritorială se afla penitenciarul.
Persoanele custodiate vor putea vota, începând cu ora 0800, în incinta Penitenciarului Mărgineni unde a fost amenajat un spaţiu corespunzător amplasării urnei speciale şi a cabinelor de vot, unitatea penitenciară fiind arondată circumscripției electorale nr. 16, secţia de votare nr. 3, I.L.Caragiale.
Pentru detalii şi informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contat pe domnul agent principal de penitenciare Iulian DUMITRESCU,