26 aprilie 2024
Moreni – Dosar penal, la Trifoaie!

Moreni – Dosar penal, la Trifoaie!

O patrulă din cadrul Jandarmeriei dâmboviţene, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza mun. Moreni, a depistat pe terenul viran din apropierea unei societăţii comerciale, în punctul “Trifoaie” o persoană în timp ce încerca să scoată la supafaţă conductă metalică folosind unelte specifice (târnăcop, lopată).

În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit că S. Teodor în vârstă de 35 a sustras 2 bucăţi de conductă metalică, după ce a decopertat solul pe o suprafaţă de aproximativ 20 m, ajutat şi de alte persoane. Bărbatul intenţiona să transporte materialul feros obţinut la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.

*** Jandarmii i-au întocmit autorului în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial