17 mai 2024
Moreni – „Dincolo de aparenţe”

Moreni – „Dincolo de aparenţe”

moreniCOMUNICAT DE PRESĂ

Elevii din Moreni, beneficiari ai Proiectului „Dincolo de aparenţe”

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dâmboviţa, în colaborare cu Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni, au organizat o întâlnire interactivă cu elevii și cadrele didactice din Moreni.

Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Proiectului „Dincolo de Aparenţe”, derulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu penitenciarele din judeţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.

O persoană condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea de infracţiuni informatice le-a împărtăşit elevilor experienţa sa de viaţă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite.

Copiii au fost informați despre riscurile pe care le poate avea mediul virtual și despre măsurile ce pot fi adoptate pentru prevenirea și combaterea criminalității informatice, îndeosebi a fenomenelor de hărțuire și abuz pe internet sub toate formele sale – agresiune verbală, calomniere, furt de date personale.

De asemenea, elevilor le-au fost prezentate drepturile şi obligaţiile copilului, dimensiunile infracţionalităţii în care sunt implicaţi minorii şi modalităţile de prevenire a victimizării, răspunderea penală a minorului, precum şi consecinţele violenţei şi a delincvenţei juvenile.

Două persoane sunt cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi munițiilor

În ziua de 12 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Arme, Exlozivi şi Substanţe Periculoase și polițiștii găeșteni au organizat o acţiune pe linia verificării respectării prevederilor legale privind armele şi muniţiile.

În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat doi bărbați, de 42 și 55 de ani, în timp ce dețineau la domiciliu două arme neletale de autoapărare, supuse autorizării.

În urma verificărilor efectuate a reieşit că, deşi valabilitatea permiselor de port armă era expirată, aceștia nu au predat armele la un armurier autorizat, în conformitate cu prevederile legale.

Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, iar armele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, faţă de aceștia s-a dispus şi măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor.

polPolițiștii dâmbovițeni acționează pentru liniștea și siguranța comunității

În perioada 12 14 mai a.c., poliţiştii din Dâmbovița acţionează, în sistem integrat, în baza unui plan, elaborat la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi accidentelor rutiere, pentru liniştea şi siguranţa cetățenilor şi pentru combaterea ilegalităţile de orice gen.

Peste 200 de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase și luptători pentru acţiuni speciale sunt angrenaţi zilnic în acţiunile preventiv-reactive desfășurate la nivelul județului Dâmbovița.

În prima zi de acțiune, polițiștii au constatat 9 infracțiuni, dintre care 6 la regimul armelor și două la regimul substanțelor periculoase și au aplicat 534 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 140.500 de lei.

Din totalul amenzilor, 45 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 24 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor și valorilor și 31 la alte acte normative.

Cele mai multe sancțiuni, 431, au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002, dintre care peste 100 pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

În urma neregulilor descoperite, au fost confiscate țigarete și băuturi alcoolice în valoare de 1.698 de lei.

Totodată, au fost reținute 10 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Suntem în continuare la datorie! Dacă aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii unei fapte antisociale, anunțați cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul 112!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial