2 mai 2024
Moreni: Bani furați din automatele de cafea

Moreni: Bani furați din automatele de cafea

Bărbat bănuit de furt calificat, reținut pentru 24 de ore

La data de 15 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un tânăr de 24 de ani, din comuna I. L. Caragiale, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie și în noaptea de 12 spre 13 ianuarie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Moreni, ar fi forțat și distrus sistemul electronic de la două automate de băuturi calde și ar fi sustras banii din acestea.

Pe parcursul acestei zile, 16 ianuarie, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

sursa: Poliția Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial