Acţiuni ale poliţiştilor pe raza judeţului
În perioada 22 – 23 august a.c., poliţiştii dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În cadrul acţiunilor, au fost constatate 6 infracţiuni şi au fost aplicate 240 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46 335 de lei.
Dintre acestea, 35 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, iar 6 pentre nerespectarea legislaţiei în domeniul protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Cele mai multe sancţiuni, 195, au fost aplicate ca urmare a nerespectării de către participanţii la trafic a regulilor de circulaţie.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.