COMUNICAT DE PRESĂ – 24.12.2015 – Misiune salvare a unei femei cazută în fântână.
Astăzi, Dispeceratul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa a primit, prin intermediul Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta 112, un apel prin care se solicita salvarea unei persoane căzută într-o fântână în satul Jugureni din comuna Ulieşti. Imediat un echipaj de intervenţie de la Garda Vişina (6 subofiţeri) s-a deplasat la locul evenimentului cu o autospecială.
La sosirea pompierilor s-a constatat că o persoană de sex feminin (în vârstă de 19 ani) era căzută într-o fântână adâncă de aproximativ 10-12 metri (cu diametrul de 1 metru), aceasta fiind în stare de hipotermie, acuzând dureri la piciorul stâng. Pentru salvarea acesteia, unul dintre salvatori a fost coborât în fântână, în condiţii de siguranţă, asigurat cu brâu și cordițe de salvare. La rândul său, femeia a fost asigurată cu brâu și cordițe de salvare, reușind să fie adusă la suprafață de salvatori. Victima a fost preluată de un echipaj SAJ, conștientă, cu suspiciune de fractură la piciorul stâng, fiind transportată la UPU Găeşti.
Salvatorii au acţionat cu operativitate maximă, misiunea de salvare, condusă de comandantul Detaşamentului de pompieri Găeşti, fiind încheiată în cca.30-40 minute.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA