“Mi-a plăcut să văd secții reabilitate și cred că domnul Țuțuianu trebuie să continue, este pe drumul cel bun.
Atâta timp cât investim în infrastructura spitalicească facem un lucru bun pe care oamenii îl vor aprecia. Îmi pare rău că nu a fost o prioritate și în alte perioade.
Știu că erau pompați destul de mulți bani în acest județ. De asemenea, mă bucur că sunt accesate fonduri europene pentru consolidare și reabilitări.
Mai sunt nevoi legate de echipamente medicale și, în sensul în care văd că lucrurile merg în direcția bună, l-am asigurat pe președinte și pe manager, o să avem și o discuție, vom intra și noi parteneri, vom susține partea de echipamente pe care nu puteți dvs. să o achiziționați.
Este prima dată când spitalul Județean intră în programul național de ATI, ceea ce înseamnă că noi suportăm toate cheltuielile legate de medicație, de dispozitivele medicale de care au nevoie, astfel încât nu vreau să mai aud că vreun pacient care trece prin secția de ATI mai are nevoie de ceva așa cum se întâmpla până nu demult”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicu Bănicioiu, prezent astăzi la Târgovişte.