Ministrul Economiei, Constantin Niță, a efectuat, alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, o vizită de lucru la cele trei unități de producție militară din județ: Automecanica Moreni, Uzina Mecanică Mija și Uzina de Produse Speciale Dragomirești.
Pe parcursul deplasării la cele trei unități ce aparțin Companiei Naționale ROMARM, ministrul Economiei, a fost însoțit și de secretarul de stat Cătălin Olteanu, directorul Romarm, Dan Tache, prefectul județului, Victor Sanda, precum și de parlamentarii Ionuț Săvoiu, Georgică Dumitru, Zisu Stanciu și Radu Popa.
Vizita ministerială s-a încheiat la sediul Consiliului Județean Dâmbovița cu o conferință de presă, în cadrul căreia, ministrul Constantin Niță a precizat că industria de apărare din Dâmbovița trebuie modernizată, astfel încât, domeniul să devină unul rentabil. Totodată, trebuie avute în vedere nu doar investițiile de retehnologizare, ci și valorificarea terenurilor și halelor existente, precum și aducerea de forță de muncă tânără și calificată.
“Am dorit să vizitez aceste 3 unităţi ale producţiei militare, mai am vreo două şi restul le-am vizitat. Dorinţa mea e să văd la faţa locului modul în care îşi desfăşoară activitatea aceste unităţi, ce probleme au şi ce trebuie să facem pentru a remedia aceste deficienţe. Sigur că în acest judeţ sunt 2 unităţi care, după părerea mea, au capacitate să devină eficiente foarte rapid, mă refer la Mija şi Dragomireşti şi o fabrică, Uzina Mecanică Moreni, care, datorită produselor şi cererii de pe piaţă, încă mai are de lucru.
Am venit în sprijinul lor şi prin acea ordonanţă prin care am şters arieratele care ţin de industria de apărare. Fără investiţii în tehnologie, producţia militară românească nu poate să ţină pasul cu cea de pe piaţa internaţională. Sunt convins că prin acest program, pe care dorim să-l implementăm de anul viitor, aceste 3 unităţi vor putea deveni rentabile. Avem de lucru cu Uzina Moreni şi în funcţie de comenzile ministerului Apărării, dar şi în funcţie de export.
Avem în negociere câteva contracte pe uzina mecanică Moreni. Dacă contractele se vor materializa, această fabrică nu va mai avea probleme. Constat o îmbătrânire a personalului din aceste unităţi, de aceea sper că, odată cu retehnologizarea, vom putea aduce şi tineri în această industrie.
Sper ca peste o săptămână, două, legea industriei de apărare să aibă toate aprobările şi intre în dezbaterea parlamentului. Odată cu procesul de reorganizare, trebuie stabilit ce trebuie păstrat pentru industria militară şi ce trebuie cedat industriei civile. Majoritatea au suprafeţe de teren mari, au hale părăsite care trebuie cedate circuitului economic, vândute, închiriate, în asociere cu unităţile existente, în parteneriat public privat (…) Programele de reorganizare trebuie să le facem cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Va trebui să ne orientăm, poate mai facem nişte parcuri industriale, sau activele nefolosite să le dăm la CJD.
Legea industriei de apărare va permite acest lucru (…) În județ, sunt două unități care, după părerea mea, au capacitate să devină eficiente foarte rapid. Este vorba despre Uzina Mecanică Mija și Dragomirești și o fabrică, Uzina Mecanică Moreni care, datorită produselor și cererii de pe piață, mai are de lucru. Am venit în sprijinul lor și prin acea ordonanță prin care am șters arieratele, numai ce ține de industria de apărare (…) În perioada următoare, prin procesul de restructurare și reorganizare, va trebui să punem accent pe dotare tehnologică în concordanță cu cerințele pieței (…)
Sunt convins că, prin acest program pe care noi dorim să-l implementăm de anul viitor, aceste trei unități vor putea să devină rentabile (…)Mija și Dragomirești nu au probleme legate de comenzi. Problema principală rămâne Moreniul. Acolo ne focalizăm toată atenția noastră fie prin Ministerul Apărării, fie și pe export“.