24 aprilie 2024
Şmecheraşul din Găeşti! Şofa prin oraş deşi are doar 17 ani!

Şmecheraşul din Găeşti! Şofa prin oraş deşi are doar 17 ani!

Poliţiştii au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, la volanul unui autoturism

În ziua de 07 februarie 2012, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Găeşti au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de L.I., de 17 ani, din localitate, fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a deţine permis de conducere ( OUG 195/2002 R). 24 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor judiciare stradale

Lucrătorii Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor judiciare stradale, a faptelor cu violenţă, ocazie cu care au fost aplicate 24 de sancţiuni în valoare totală de 2000 lei.

Astfel, poliţiştii, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul I.J.J Dâmboviţa au avut o prezenţă activă în stradă, oprind pentru control în trafic 50 de autovehicule. Au fost identificaţi autorii furtului comis în data de 01 februarie 2012, în persoana numiţilor I.G şi R.E., ambii din municipiul Târgovişte, când au pătruns în incinta unei societăţi comerciale apar ţinând numitei B.R., de unde au sustras mai multe bunuri.

Aceştia au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, în prezent fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial