19 aprilie 2024
Mânăstirea Peștera din inima Munților Bucegi și-a serbat hramul

Mânăstirea Peștera din inima Munților Bucegi și-a serbat hramul

HRAMUL MÂNĂSTIRII PEȘTERA DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

Mânăstirea Peștera din inima Munților Bucegi și-a serbat hramul, marți, 29 iunie 2021.


În prezența numeroșilor pelerini și turiști, dar și a credincioșilor veniți de la parohii din Eparhie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, precum și de un sobor de preoți si de diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul de vară de lângă biserica nouă a mânăstirii.


În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a evocat personalitatea celor doi mari sfinți apostoli și Întâistătători ai Bisericii primare, Petru și Pavel, pilde de misionari neobosiți, oratori neîntrecuți, buni organizatori și mari gânditori creștini, care prin viața și prin moartea lor au mărturisit lumii întregi pe Mântuitorul Hristos. Figuri luminoase și  fundamente ale credinței și ale civilizației noastre, cei doi Sfinți Apostoli și Întâistătători ai Bisericii, au avut un rol esențial în întemeierea primelor comunități ecleziale, în sedimentarea învățăturii creștine și în transformarea din temelii a lumii antice, luminând tenebrele mapamondului pagân.

Exemplul lor de mari misionari, creatori ai paradigmei creștine  europene, trăitori ai profunzimilor principiilor spiritualității Evangheliei și de înnoitori ai lumii este un îndemn pentru noile  generații de a contribui la transformarea prin intermediul credinței a lumii noastre pentru a duce mai departe această dumnezeiasca moștenire apostolică.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial