28 martie 2024
Managerii spitalelor și primarii orașelor din Dâmbovița, întâlnire pentru creșterea numărului de paturi cu oxigen

Managerii spitalelor și primarii orașelor din Dâmbovița, întâlnire pentru creșterea numărului de paturi cu oxigen

Comunicat de presă

Conducerea CJD în dialog cu managerii spitalelor și primarii orașelor dâmbovițene pe marginea capacității de primire a secțiilor COVID-19 din județ

Pe fondul creșterii, în ultimele zile, a numărului de cazuri noi de COVID-19, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a inițiat un dialog cu managerii instituțiilor spitalicești din județ, în scopul identificării celor mai bune soluții astfel încât actul medical să nu aibă de suferit. 

De asemenea, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a dorit să cunoască situația din secțiile de terapie intensivă, în cazul în care acestea se vor umple din nou cu pacienți cu COVID-19 și a insistat asupra găsirii de soluții în vederea creșterii numărului de paturi cu oxigen. În prezent, se află în curs de finalizare lucrarea de extindere a instalației centrale de oxigen a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) pentru Secția Pneumologie (etajele 1 și 3) astfel că SJUT are oxigen în rețea centralizată la toate paturile COVID-19, această lucrare fiind o investiție realizată cu sprijinul CJD.

Corneliu Ștefan: „Am dorit să avem această întâlnire pentru a cunoaște care sunt capacitățile de primire ale secțiilor spitalicești din județul Dâmbovița care se ocupă de tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2. După cum bine cunoaștem cu toții, ca și alte țări, România înregistrează o creștere a numărului de bolnavi. Aș vrea ca, în perioada următoare, să reușim să oferim un act medical prompt tuturor dâmbovițenilor

Multe cazuri din teritoriu ajung la Târgoviște, dar este esențial să existe pregătire din partea fiecărui spital orășenesc, astfel încât să poată trata cât mai mulți pacienți și să se evite astfel blocarea SJUT sau redirecționarea bolnavilor către centre din alte județe.

Proiectele investiționale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte dar și de la spitalele orășenești au beneficiat și vor beneficia de sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru că este esențial ca toate unitățile medicale dâmbovițeane să le asigure cetăţenilor cu probleme de sănătate condiţii optime de cazare şi tratament.Așa cum am promis, sănătatea dâmboviţenilor este pe primul loc, iar crearea celor mai bune condiții de tratament este foarte importantă pentru mine”.

În prezent, în Târgoviște funcționează un număr de 3 secții Covid-19, amenajate la Spitalul de Boli Infecțioase din Târgoviște, Secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (în cadrul căreia sunt realizate urgențele medicale chirurgicale asociate COVID-19, ATI COVID-19, bloc operator COVID-19, sală de nașteri), și Secția Pneumologie. Ca spitale-suport COVID-19, funcționează spitalele Pucioasa, Moreni și Găești. 

La întâlnire au participat: managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Orășenesc Găești, dr. Laurențiu Belușică, primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe, primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, managerul Spitalului Orășenesc Moreni, Ileana Firoiu, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana și directorul medical al Spitalului Orășenesc Pucioasa, Cioroba Gabriel.

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial