lun. dec. 23rd, 2024

cimitirComunicat de presă

Conducerea CJD în dialog cu reprezentanții cultelor din județ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și vicepreședintele, Marin Antonescu, s-au întâlnit ieri, 5 august 2015, la sediul instituției, cu reprezentanții cultelor neoprotestante din județ, prilej cu care au fost abordate subiecte legate de colaborarea pe plan administrativ și social în vederea cunoașterii problemelor cu care acestea se confruntă și a asigurării unui tratament egal în conformitate cu dispozițiile legale și constituționale.

Președintele Adrian Țuțuianu și-a exprimat regretul pentru întârzierea cu care s-a realizat o consultare de acest fel și a transmis angajamentul Consiliului Județean Dâmbovița de a contribui constant și în perfectă egalitate de tratament la rezolvarea unor probleme funcționale specifice fiecăruia dintre cultele reprezentate, includerea, la solicitarea acestora, a lăcașelor de cult în programul de susținere financiară care se derulează de 6 ani încoace în județul Dâmbovița și cuprinderea lor în acțiunile de asistență socială, inclusiv prin acțiuni concrete susținute de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, în principal pentru copiii instituționalizați și persoanele vârstnice aflate în dificultate.

În mod deosebit, s-a accentuat problema susținerii financiare pentru personalul neclerical pe baza experienței CJD, rezultată din aplicarea prevederilor legale în materie.

O problemă cu caracter general, resimțită în mod negativ de conducerea cultelor reprezentate la discuție a fost aceea a reacției administrative anormale în unele localități ale județului cu privire la alocarea unor spații pentru locurile de veci ale credincioșilor neoprotestanți, sens în care Consiliul Județean Dâmbovița va iniția demersuri de colaborare instituțională cu Primăria Municipiului Târgoviște și cu celelalte unități administrativ-teritoriale – pentru rezolvarea acestei probleme în mod unitar la nivel județean.

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița și-a exprimat disponibilitatea pentru permanentizarea acestui tip de dialog și de promovare a problematicii specifice în fața deliberativului consiliului pentru ca, în măsura posibilităților, problemele ridicate să se bucure de atenție și susținere.

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița