mie. dec. 25th, 2024

Şeful social-democraţilor târgovişteni, Victor Sanda, lansează un apel la mobilizare pentru referendumul din 29 iulie.

Liderul PSD îndeamnă cetăţenii să se prezinte la urne în număr cât mai mare pentru a-şi exprima opţiunea în chestiunea demiterii preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Victor Sanda susţine că prezenţa la vot este necesară pentru ca referendumul să fie validat.

“Avem de dat o nouă bătălie importantă şi trebuie să ne mobilizăm exemplar pentru un vot ferm: DA pentru demiterea lui Traian Băsescu”. Pe 27 iulie, USL va organiza un miting de amploare, în municipiul Târgovişte la care sunt aşteptate aproximativ 8 000 de persoane.