joi. dec. 26th, 2024

tariceanu+tgvCOMUNICAT DE PRESĂ

ALDE își dorește consolidarea poziției de a treia forță politică în Dâmbovița

Vineri, 4 martie a.c., copreședinții ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, împreună cu secretarii generali ai Alianței Liberalilor și Democraților, senatorul Nicolae Nasta și deputatul Damian Florea, au susținut o conferință de presă la sediul Univesității Valahia, din Târgoviște, alături de președintele organizației – deputatul Georgică Dumitru – și președitele executiv Ionel Petre. În cursul zilei de ieri, conducerea ALDE a avut o serie de întâlniri cu membrii Biroului Politic Județean Dâmbovița, cu ÎPS Nifon al Târgoviștei, dar și cu mai mulți membri și simpatizanți ai ALDE Dâmbovița o întâlnire festivă prilejuită de Ziua Femeii. Scopul acestei vizite în județ a fost discutarea unor chestiuni legate de obiectivele pe care le are ALDE în campania electorală, de nivelul de organizare, care sunt mesajele ALDE pentru electorat, precum și ce acțiuni urmează să fie întreprinse.

În urma acestor întâlniri, copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a conchis că rezultatele de până acum, din Dâmbovița, sunt pozitive, dar există și unele aspecte care pot fi îmbunătățite. Ne propunem să ne consolidăm locul trei pe scena politică pe care ne găsim în acest moment și, de ce nu, sunt județe unde ambițiile sunt și mai mari. Vă dau exemplul județului Prahova unde suntem chiar pe primul loc, dar nu este singurul județ unde avem această poziție. În același timp, le-am recomandat colegilor să nu-și subestimeze adversarii politici în această campanie electorală și le-am dat și exemple de teme care pot să constituie un element forte în campanie. Le-am dat un exemplu legat de două județe diferite unde am făcut sondaje de opinie, cum o să facem de altfel și la Dâmbovița și în momentul în care vom avea rezultatele, conducerea locală vă va comunica aceste rezultate. Dădeam următorul exemplu pentru a ști cum să ne calibrăm mesajul local. În județul Arad, la o întrebare deschisă adresată cetățenilor, care este cea mai importantă problemă cu care ei se confruntă, răspunsul a fost corupția și administrația locală. În același timp, la Timișoara, care este la 60 km distanță, corupția este pe ultimul loc. Sondajele acestea sigur că ne arată cum stăm noi, cum stau adversarii noștri, cum stau candidații noștri, cum stăm noi ca partid și bine-nțeles să definim care sunt principalele subiecte cu care trebuie să ne adresăm electoratului, pe care trebuie să le luăm în dezbatere și pentru care să venim cu soluții. Cred că așa trebuie făcută o campanie corectă, onestă și modernă. Fără raportarea la problemele electoratului, nu putem să venim cu teme care ni se par nouă că ar fi importante, dar nu au relevanță pentru cetățeni. Avem o organizație bine structurată, avem un parlamentar de județ, lucru care e foarte important. Întotdeauna parlamentarii constituie vârful de lance al oricărei organizații denumită partid politic, deci domnul Georgică Dumitru, cu colegul Petre Ionel formează conducerea organizației și am speranța că vor obține rezultate care să ne bucure și care să ne reprezinte la nivel local și la nivel județean”, a subliniat Călin Popescu-Tăriceanu la începutul conferinței de presă.

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a explicat celor prezenți că: Dincolo de a discuta problemele cu care se confruntă orașul sau județul, pentru noi vizita aceasta destul de scurtă a fost foarte importantă pentru a avea o imagine clară a modalității în care a evoluat organizația județeană. Și din acest punct de vedere vreau să îi felicit pe cei care conduc organizația județeană. Au reușit desemnarea de candidați și de consilieri locali în toate localitățile și cred că putem să avem o surpriză așa cum avem la municipiul Ploiești, adică să avem rezultate foarte bune. Este o ambiție pe care o văd la toți membrii noștri, am demonstrat că în momentul de față ALDE este singurul partid de doctrină foarte clară, singurul partid afiliat la familia liberal europeană și cred că e un lucru foarte important”.

Daniel Constantin s-a referit și la organizația PNL din Dâmbovița, spunând că este un partid care și-a amestecat doctrinele politice. Acolo cred că oamenii încep să vadă clar că nu vorbim de principii, ci vorbim de oportunități. Asta înseamnă astăzi PNL, din păcate, la nivelul județului Dâmbovița”. În această situație, cetățenii vor avea foarte clar de ales între un partid de stânga, care este PSD și un partid de dreapta, care este ALDE”, a subliniat copreședintele ALDE.

Referitor la chestiunile organizatorice ale ALDE Dâmbovița, deputatul Georgică Dumitru a declarat că: La ora actuală avem 65 de organizații funcționale și dorim ca până la 15 martie să avem organizații în fiecare localitate”.

Totodată, președintele executiv al ALDE Dâmbovița Ionel Petre a explicat că săptămâna viitoare va fi prezentat în cadrul unei noi conferințe de presă un prim lot de candidați din orașele și comunele dâmbovițene. Cei care deja și-au cosolidat poziția vor trebui să-și transmită mesajul către locuitorii pe care ne dorim să-i reprezinte”, a spus Ionel Petre explicând în continuare care va fi poziția sa față de campania elctorală locală: În ceea ce mă privește nu s-a pus nici un moment problema ca eu să candidez la Găești, dar dacă, în urma sondajului, se va arăta că am o poziție care ajută ALDE, ajută la nivel județean sau de oraș, nu am niciun fel de reținere în ceea ce mă privește. Am fost întrebat și dacă voi intra în bătălia pentru Consiliul Județean. Am spus că, tot în baza sondajului, dacă se va considera că eu voi reprezenta un motor pentru electoratul dâmbovițean sau târgoviștean, nu voi spune nu acestei invitații”.

În finalul conferinței de presă, copreședinții ALDE Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin au lămurit mai multe aspecte legate de poziția ALDE față de actualul guvern tehnocrat ori față de acțiunile DNA din ultima perioadă.

Departamentul de comunicare ALDE