Patru bărbaţi, care sustrăgeau componente metalice de pe raza localităţii Lazuri, au fost prinşi de jandarmii dâmboviţeni.
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza localităţi Lazuri, a depistat pe tereneul viran din localitate 4 persoane, care sustrăgeau mai multe bucăţi de conductă şi un ventil metalic.
În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 16 şi 46 ani, după ce au decopertat solul, au sustras 4 bucăţi de conductă, în lungime totală de aproximativ 15 metri şi un ventil metalic, dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale.
Persoanele intenţionau să transporte materialul feros cu ajutorul unui atelaj hipo la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării.
*** Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “tentativă de furt calificat”, actele urmând a fi înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL I.J.J. DÂMBOVIŢA