20 aprilie 2024

Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar

iohPreședintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar, iar persoanele peste 65 de ani vor avea mai mult timp pentru a ieși din casă.

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut declaraţii la ora 14:00, la Palatul Cotroceni

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:

– Tocmai am finalizat o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri, în care am evaluat câteva teme importante și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns.

– Prima temă: școlile. O mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică e suspendată pe durata stării de urgență. Am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină. 

– Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Epidemia nu se va termina. Avem azi peste 300 de cazuri, deci nu putem vorbi despre o relaxare sau despre o încetinire a acestei epidemii.

– Trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Riscul major ca elevii să ducă boala la școală, sau de la școală acasă. 

– Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Sunt o serie de țări care nu mai doresc să redeschidă școlile. Am dorit și să aflăm și ce se întâmplă acolo unde s-au deschis experimental școlile. Avem un exemplu dintr-o regiune din Franța, unde zeci de elevi și profesori au fost infectați. Lucrurile nu sunt deloc simple.

– S-a decis ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai deschidă. Nu se va întoarce elevul fizic la cursuri. Anul școlar se va închide pe 12 iunie, până atunci va continua învățământul la distanță. Până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au până acum. 

– Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an, ci în septembrie, când începe următorul an școlar.

– Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maxim 10 elevi în clase, vor sta maxim 3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

– Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare socială. 

– O a doua temă: persoanele peste 65 de ani, care momentan pot ieși doar între 11-13. Având în vedere că vremea se încălzește, începând de astăzi, acest interval se va schimba. Vor avea la dispoziție 2 intervale zilnice: 7-11 dimineața, 19-22 seara.

– A treia temă: ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova. Situația în Republica Moldova e complicată și România, un partener important, va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante: o echipă de medici se va deplasa în Republica Moldova pentru a ajuta spitalele; vom trimite măști, materiale sanitare, chiar și medicamente din rezerva noastră.

sursa – stirileprotv.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial