lun. dec. 23rd, 2024

Webp.net-resizeimage-319Jandarmii aproape de cetățeni cu ocazia sărbătorilor

În perioada 24-27 decembrie a.c., jandarmii dâmbovițeni se vor afla în misiuni pe raza municipiului Târgoviște, în localitățile Moreni, Găești, Titu, Răcari și Pucioasa, precum şi în zona montană.

Jandarmii montani de la posturile Zănoaga şi Peștera vor executa misiuni de menţinere a ordinii publice pentru sprijinirea turiștilor aflați în dificultate și prevenirea faptelor antisociale în zona de responsabilitate din Munții Bucegi.

Pe tot parcursul sărbătorilor vor fi constituite echipe de intervenţie pentru soluţionarea operativă a sesizărilor cetăţenilor la 112.

Jandarmeria Dâmbovița desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor de iarnă, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.

Totodată, în perioada imediat următoare jandarmii vor participa și la menţinerea ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat în cooperare cu Poliţia, prin patrulări mixte dar şi patrule de jandarmi în mediul urban şi rural.    

Turiștii aflați în zona montană pentru a-și petrece sărbătorile sunt rugați să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale. În cazul unor situații de pericol anunțaţi Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 sau la numerele de telefon 0749.058037/0749.034639, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.

Jandarmeria Dâmbovița vă recomandă să respectați măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și vă informează că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este permisă circulația persoanelor în intervalul 23.00-05.00 doar pentru anumite motive, sancțiunile prevăzute de lege fiind cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere iar pentru verificarea motivului deplasării în interes personal persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil pentru fiecare persoană.

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul