Opt bărbaţi care săpau după material feros, pe raza localităţii Mătăsaru au fost opriţi la timp de jandarmii dâmboviţeni.
O patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Mătăsaru, a depistat în zona împădurită din localitate mai multe persoane care săpau după material feros folosind unelte specifice (târnăcop, cazmale).
În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată, s-a stabilit că bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani au scos la suprafaţă elemente de muniţie rămase nexplodate din al Doilea Război Mondial.
Jandarmii au stopat imediat activitatea persoanelor în cauză pentru a preveni producerea unei eventuale explozii, solicitând intervenţia echipajului pirotehnic din cadrul I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa.. ***
Ajunşi la faţa locului pirotehniştii de la I.S.U. Dâmboviţa au ridicat 3 proiectile explozive, calibru 100 mm, fiind transportate în vederea depozitării şi distrugerii ulterioare.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA
Patru bărbaţi care au sustras conductă metalică de pe raza localităţii Valea Mare au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni.
O patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Valea Mare, sat Saru, a depistat în zona împădurită din localitate mai multe persoane suspecte care încărcau conductă metalică într-un atelaj hipo.
În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit Constantin S. în vârstă de 23 ani, George N. în vârstă de 24 ani, Mădălin M. în vârstă de 26 ani şi Vasile I. în vârstă de 43 ani au sustras 6 bucăţi de conductă în lungime totală de aproximativ 20 metri, dintr-un tronson de conductă metalică inactiv, care era folosit pentru transportul ţiţeiului de la staţia Leordeni la Parcul de tratare Saru. Persoanele intenţionau să transporte materialul feros, aflat în administrarea unei societăţi comerciale, la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării.
*** Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA