3 mai 2024
Jandarmeria Ochiuri, la ceas de bilanț

Jandarmeria Ochiuri, la ceas de bilanț

centrujCentrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri Ochiuri,

                                       la ceas de bilanţ    

  A mai trecut un an!

La începutul lui 2014, priveam cu entuziasm spre următoarele 12 luni. Ne-am propus multe dar, pe parcurs, au apărut şi mai multe. Multe situaţii, multe activităţi, multe idei. Chiar dacă toate acestea s-au succedat şi intersectat într-un ritm alert şi complex, am reuşit să ne mobilizăm şi să depăşim toate provocările. Am descoperit resurse în noi înşine, am primit sprijin de la colegii şi şefii noştri.

În data de 15 decembrie am fost onoraţi de prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi de şefii administraţiei publice locale, care, cu ocazia desfăşurării evaluării anuale, au apreciat pozitiv activitatea Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

Personalităţi de seamă ale judeţului, precum prefectul judeţului, preşedintele Consiliului Judeţean, primarii din localităţile Gura Ocniţei, Ocniţa şi Răzvad, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, comandantul Batalionului 22 Transporturi Dâmboviţa al Ministerului Apărării Naţionale şi şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Dâmboviţa, au rostit cu convingere un cuvânt cheie: PROFESIONALISM.

Pentru Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, unitate de excelenţă a Jandarmeriei Române, anul 2014 marchează opt ani de efort profesional combinat cu creativitate şi învăţare prin descoperire, cu rezultate apreciate de miile de stagiari români şi străini care s-au antrenat în unitatea noastră sub îndrumarea unor instructori cu vastă experienţă naţională şi internaţională.

Sfârşitul anului ne aduce încredere în forţele proprii precum şi siguranţa faptului că munca noastră este răsplătită prin aprecierile celor ce au avut amabilitatea să conlucreze cu noi pentru atingerea unor obiective frumoase: creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, realizarea de către structurile de jandarmi a intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice într-un cadru operativ şi profesionist, precum şi îmbunătăţirea imaginii Jandarmeriei Române în plan internaţional.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial