mie. dec. 25th, 2024

racÎn dispeceratul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa s-a primit un apel prin care se anunţa că, în oraşul Răcari, o fetiţă de 5 ani era căzută într-o fântână şi necesita intervenţia salvatorilor.

Imediat către locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Garda Răcari, urmat de un echipaj de la Detaşamentul Titu şi unul de la Detaşamentul Târgovişte. De asemenea, din capitală a decolat spre Răcari şi un elicopter SMURD.

Sosiţi în mai puţin de 5 minute la faţa locului, pompierii de la Garda de intervenţie Răcari au găsit următoarea situaţie: o fetiţă de 5 ani era căzută într-o fântână foarte îngustă (cu diametrul de numai 30 cm), aflându-se suspendată la cca 2 – 2,5 m de suprafaţa de vizitare a puţului, cu lanţul de la găleată înfăşutat în jurul piciorului şi găleata sub picior, într-o poziţie foarte dificilă, nefiind posibilă extragerea directă, în poziţie verticală. Un alt inconvenient, care îngreuna şi mai mult operaţiunea de salvare, era faptul că micuţa prezenta probleme de comunicare (probabil autism).

Pentru extragerea în siguranţă a fetiţei s-au scos primele 2 tuburi ale puţului cu ajutorul unui buldoexcavator (adus de Primăria Răcari), săpându-se manual în jurul acestora.

A fost o operaţiune de salvare contra timp, în care salvatorii dâmboviţeni şi-au dovedit profesionalismul, reuşind în cca.30 de minute scoaterea în siguranţă a fetiţei la suprafaţă.

Aceasta a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD şi cel de pe ambulanţa SAJ, investigată şi pregătită pentru a fi transportată cu eclicopterul la un spital din capitală.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA