În această minivacanţă prilejuită de marea sărbătoare creştină a Adormirii Maicii Domnului ne așteptăm la o afluenţă mare de public către zona montană, zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber.
Pentru ca distracţia să nu fie umbrită de producerea unor evenimente nedorite, care ar putea pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurător, I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:
Pentru turiştii cazaţi la cort (în campinguri):
- Nu amplasaţi corturile decât în spaţiile special destinate;
- Respectaţi regulile de prevenire a incendiilor afişate;
- Păstraţi curăţenia şi ordinea în zona de campare. Orice neregulă observată va fi anunţată imediat administraţiei campingului;
- Focul deschis este interzis pe teritoriul campingului;
- Nu faceţi focul la mai puţin de 100 metri de pădure, stuf/papură şi în condiţii de vânt;
- Atunci când faceţi focul în spaţiile special amenajate, supravegheaţi permanent arderea. La plecare stingeţi focul şi asiguraţi-vă că acesta a fost stins complet;
- Nu lăsaţi copiii să se joace cu focul;
- Nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegataţia uscată sau alte materiale combustibile;
- Nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice pentru alimentarea receptorilor electrici;
- Nu folosiţi butelii/aragaz de voiaj cu defecţiuni. Nu gătiţi în imediata apropiere a cortului;
- Nu parcaţi autovehiculele decât în spaţiile special destinate. Nu blocaţi căile de acces;
- Anuntaţi în cel mai scurt timp incendiile pe care le observaţi la 112.
Pentru turiștii cazaţi la unităţile hoteliere:
- La cazarea în hotel (vilă, pensiune etc.) solicitați de la recepție/administrator informații referitoare la modul de comportare și de anunțare în timp util, în caz de incendiu, precum și de asigurare a salvării în condiții de siguranță pe căile de evacuare. După ce v-aţi cazat, citiţi Planul de evacuare şi instrucţiunile stabilite de administraţia hotelului (afişat în fiecare cameră şi pe holurile de acces corespunzătoare fiecărui palier);
- Nu recurgeţi la improvizaţii ale instalaţiei electrice pentru alimentarea receptorilor electrici. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia hotelului. Nu folosiţi aparate electrice personale neomologate;
- Nu introduceţi în clădirea hotelului substanţe inflamabile;
Pentru cetăţenii care rămân acasă, în special pentru cei din mediul rural, I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa face următoarele recomandări preventive:
- în perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;
- restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;
- asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;
- supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul;
Referitor la utilizarea focului deschis în gospodăriile proprii:
- este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;
- este interzisă utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei, plante furajere etc.);
- se va asigura supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului, după terminarea activităţii;
- asigurarea la locul arderii a mijloacelor și materialelor pentru o eventuală stingere a focului (rezervor cu apă, stingător, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control;
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.
Anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112 !
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA