ÎNVIEREA DOMNULUI – TEMELIA ÎNNOIRII VIEȚII NOASTRE
† NIFON
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
AL TÂRGOVIȘTEI
IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR CREDINCIOȘILOR DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE
HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,
„Nu vă înspăimântați!
Îl căutați pe Iisus Nazarineanul,
Cel răstignit? A înviat! Nu este aici”
(Marcu 16, 6)
Această veste plină de lumină, de speranță și de bucurie a Învierii Mântuitorului Hristos din morți a sfâșiat noaptea veacurilor, risipind întunericul neputinței, al păcatului și al morții, împărtășindu-ne până astăzi încredere în bunătatea milostivă a lui Dumnezeu, care de-a pururi este prezent în lumea Sa.
Hristos Domnul a înviat din morți, arătându-ne, în mod sublim, că viața este mai tare decât moartea, lumina mai puternică decât întunericul, adevărul mai presus decât minciuna, binele victorios în fața răului, și că iubirea poate vindeca orice neputință și slăbiciune.
Învierea Domnului este fundamentul credinței creștine, pentru că ea mărturisește despre faptul că Mântuitorul Hristos este Dumnezeu Adevărat și Om adevărat, „Începătorul vieții” (Faptele Apostolilor 3, 15), care are stăpânire asupra vieții și asupra morții și ne dăruiește, fiecăruia dintre noi, prin credința în El, puterea de a trece de la moarte la viață (I Corinteni 15, 14).
În această „aleasă și sfântă zi”, „pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 117, 24), zi a Învierii Domnului, întrevedem zorii zilei fără apus, a opta, ziua lui Hristos Cel Înviat, care inaugurează o nouă existență, transfigurată și spiritualizată, adică „cerurile noi și pământul nou” (II Petru 3, 13; Apocalipsa 21, 1).
Lumina Sfintelor Paști mărturisește despre iubirea Preasfintei Treimi, revărsată din belșug în lume prin Întruparea, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul, care ne-a încredințat astfel că „lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 5).
Jertfa lui Hristos pe Cruce stă la baza eliberării de păcat a întregii firi umane. Crucea sau „jertfa morții dătătoare de viață” așa cum afirmă Biserica prin teologia cântărilor sale, a „cutremurat porțile iadului” pentru ca fiecare om supus păcatului, ca urmaș al Protopărinților Adam și Eva, să aibă acces la viață curată prin participare la sfințenia lui Dumnezeu.
În tradiția noastră ortodoxă, Crucea Mântuitorului, adică tot ceea ce se referă la dumnezeiasca Sa pătimire și moarte, este indisolubil legată de Învierea Lui, căci Domnul a murit pentru păcatele noastre, pentru a nu ne lăsa singuri, nici măcar în moarte, și pentru a birui moartea. Și a biruit-o dumnezeiește, făcând din ea cale care duce la cer, poartă spre Împărăția cea nestricăcioasă și mijloc de mântuire. Înviind din morți, El ne-a arătat că moartea nu poate fi niciodată decisivă în existența noastră, pentru că nu poate cuprinde Viața.
Evenimentul glorios al Învierii Domnului reprezintă primăvara omenirii și a întregii creații, deoarece, după cum natura se înnoiește în acest minunat anotimp, oferindu-ne cea mai frumoasă perspectivă a vieții, o simfonie de culoare, miros și splendoare, tot așa, Învierea Domnului inaugurează calea înnoirii ființiale a umanității, a unei vieți noi, dinamice și depline, sub înrâurirea harului Duhului Sfânt (I Corinteni 15, 42-44).
Învierea ni-L descoperă pe Domnul în mod desăvârșit ca Cel ce ne iubește cu o iubire ce trece prin moarte la viață, care străbate orice obstacol și nu pregetă a înfăptui toate pentru noi și pentru mântuirea noastră. Cu adevărat, în El vedem că iubirea este mai tare decât moartea (Cântarea Cântărilor 8, 6). În iubirea Sa jertfelnică, suferința, boala, eșecul, fragilitatea, umilința sau moartea, toate își găsesc rostul și vindecarea.
Domnul Cel Înviat ne însoțește pe tot parcursul vieții, cu tandrețea și delicatețea Sa, trăiește împreună cu noi, este alături de noi, împărtășind toate bucuriile, tristețile și neajunsurile prin care trecem, dăruindu-ne, din belșug, iubirea Sa milostivă, care ne luminează drumul vieții și ne călăuzește spre împlinirea scopului existenței noastre. Din această perspectivă, nici boala, nici suferința și nici moartea, ori altceva, nu ne pot despărți de iubirea lui Dumnezeu, care are mereu cel din urmă cuvânt în istoria noastră și care ne oferă puterea de a depăși toate problemele vieții, însuflețiți de speranța cea mare a credinței în Înviere (Romani 8, 35-39).
Dreptmăritori creștini,
Imnul Învierii pe care cu multă bucurie îl cântăm toți în această noapte luminată: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!”, este o mărturie publică a speranței noastre, un act misionar plin de compasiune și de solidaritate față de aproapele nostru, căruia îi împărtășim din comoara credinței noastre, invitându-l la bucuria comuniunii și a mărturisirii iubirii atotcuprinzătoare a Tatălui ceresc.
În viața cotidiană, credința în Înviere este cea care ne luminează drumul, ajutându-ne să ieșim biruitori din orice încercare cu care ne confruntăm, căci forța iubirii pe care o manifestă Învierea Domnului este cea care ne scoate din orice mormânt cotidian, fie că este vorba despre singurătate, răutate, întuneric sau neputință, și ne dă puterea comuniunii cu Dumnezeu și cu aproapele.
Trăind în comuniune cu Hristos Cel Înviat, în Biserica Sa, fiecare dintre noi suntem mădulare ale acestui Trup Tainic al Domnului și suntem chemați, în toate momentele vieții noastre, să înviem din moartea păcatului, a răului și a întunericului spre viața cea veșnică și nestricăcioasă (I Corinteni 15, 51).
Învierea este un eveniment al întregii noastre vieți, deoarece reprezintă destinul nostru, atât cotidian, cât și eshatologic, și ori de câte ori cădem, puterea Învierii ne oferă posibilitatea de a ne ridica și de a merge mai departe, neuitând niciodată că trebuie să fim vestitori și trăitori ai Învierii, ca fapt de viață cotidian, ca mărturie către semenii noștri.
Biserica, lovită adesea din toate părțile de turbulențele lumii, este singura Realitate care dă sens și creează sens pentru om, lume și societate. Esența constă în Înviere, iar istoria poporului român descoperă acest fapt, pentru că jertfa, învierea, renașterea, sunt realități și simboluri populare și naționale. Bucuria Sfintelor Paști, asociată cu armoniile primăverii, o cântă din strămoși, creștinii de la sate și orașe, și o vestim și noi astăzi, pentru că suntem părtași ai ei, împreună cu Femeile mironosițe, cu Sfinții Apostoli, cu întreaga Biserică.
A da mărturie despre Învierea Domnului este o consecință firească a entuziasmului credinței noastre, care nu ne lasă nepăsători față de aproapele nostru, căci „știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați” (I Ioan 3, 14). Pentru aceasta, avem datoria de a oferi iubire și milostenie semenilor noștri, după modelul Domnului Hristos, pentru a fi, față de ei, porți către Înviere și semne ale milostivirii lui Dumnezeu, care lucrează prin oameni.
Murim câte puțin cu fiecare păcat, dar înviem de fiecare dată când împărtășim iubirea noastră aproapelui, acea speranță care nu dezamăgește niciodată, când suntem solidari cu el și-l ajutăm să depășească încercările vieții.
A ajuta pe cel în nevoie face parte din firescul existenței creștine, este o mărturie indirectă a credinței în Înviere, căci nu putem fi indiferenți față de cei care ne vor însoți în veșnicie, care sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu și sunt iubiți de El cu o iubire la fel de mare ca și cea pentru noi.
Iubiți frați și surori în Domnul,
În zorii celei dintâi zile a săptămânii, duminica, femeile mironosițe au mers la mormântul unde a fost pus Trupul Domnului, pentru a-I aduce omagiul lor, conform obiceiului vremii, ungându-L cu miruri – aromate uleiuri ce simbolizau balsamul harului dumnezeiesc și care manifestau iubirea și aprecierea lor (Luca 24, 1-3).
Profund îndurerate de cele întâmplate, de moartea grabnică a Domnului și Învățătorului lor, speranța lui Israel și a lumii, cu inimile încărcate, pe de o parte, de neliniște și teamă, iar, pe de altă parte, de speranță și hotărâre, mironosițele au mers la locul unde a fost pus Sfântul Trup, dar nu L-au găsit, ci au văzut numai semnele înmormântării: giulgiul, ștergarul și mormântul gol (Ioan 20, 6-7). Răspunzând neliniștii și tulburării lor, un înger, strălucind de lumină le-a vestit: „A înviat, nu este aici!” (Matei 28, 6), căci era cu neputință ca moartea să țină Viața Însăși, nu se putea ca Domnul Vieții să nu risipească întunericul și sclavia morții, biruind legăturile răului și ale iadului.
Pline de speranță, luminate de extraordinara veste bună a îngerului și însuflețite de entuziasmul credinței, femeile mironosițe – cele dintâi misionare – au alergat să împărtășească această strașnică bucurie apostolilor, care erau ascunși de frica iudeilor și întristați de moartea Învățătorului lor. Bucuria vestită de înger și devotamentul lor sincer au dus la întâlnirea cu Domnul Cel Înviat, transformându-le în vestitoare, misionare și mărturisitoare ale iubirii milostive a Mântuitorului Hristos (Matei 28, 19).
Auzind bunele vestiri de bucurie, apostolii Petru și Ioan au alergat împreună la mormânt ca să se încredințeze de Învierea Domnului și, împărtășind această certitudine, s-au reîntors ca să dăruiască acest fapt extraordinar fraților lor (Luca 24, 12). Izbucnire de bucurie și dătătoare de speranță și lumină, această nemaiauzită veste care a schimbat din temelii istoria umană, a răsunat în acea dimineață a Învierii cu atâta putere încât a reușit să-i transforme pe ucenicii Domnului în aprigi misionari, gata să propovăduiască Evanghelia până la marginile lumii.
Învierea reprezintă, așadar, principiul cel mai de seamă al credinței creștine, piatra de temelie a Bisericii, cel mai important reper istoric al lumii, în afara căruia istoria omenirii nu-și poate găsi vreodată rostul.
Martori ai Învierii Domnului, apostolii și apoi urmașii lor (Ioan 20, 25), precum și toți cei ce cred, de-a lungul timpului, au vestit lumii acest extraordinar eveniment dumnezeiesc, care mărturisește despre iubirea și aprecierea deosebită de care omul se bucură înaintea Creatorului.
Asemenea mironosițelor și noi suntem adesea sceptici și îngrijorați, descurajați și slăbiți, dar, după cum întâlnirea cu Domnul Cel Înviat le-a transformat viețile, tot așa și noi, întâlnindu-L pe Mântuitorul Hristos în Sfânta Liturghie și în celelalte slujbe ale Bisericii, primim putere de sus pentru a depăși orice obstacol și pentru a deveni vrednici și statornici mărturisitori ai bucuriei Evangheliei (Faptele Apostolilor 4, 20).
Iubiți creștini,
Sărbătoare a comuniunii, a solidarității și a iubirii, Învierea Domnului este evenimentul care ne cheamă la permanenta înnoire a vieții, sub privirea plină de milostivire a Atotiubitorului Dumnezeu.
Lăsându-ne transformați, zi de zi, după chipul Domnului Cel Înviat, devenim noi înșine semințe și semne de schimbare în comunitățile noastre, adesea dezbinate și dominate de ură, răzbunare și nedreptate, lăsând să rodească în noi „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea și curăția” (Galateni 5, 22-23).
Învierea lui Hristos ce luminează tuturor (Ioan 8, 12), răzbate până în cel mai întunecat colț al sufletului uman, spărgând lacătele oricărui mormânt al patimilor, păcatului și întunericului și ne dă posibilitatea de a ne transforma viețile, pentru a fi și noi vestitori ai Luminii, care a fost dăruită „spre descoperirea neamurilor și mărirea poporului lui Dumnezeu” (Luca 2, 29-32).
În aceste momente de bucurie și sărbătoare, să ne gândim la frații și surorile noastre aflați în neputință, în suferință, în sărăcie sau în singurătate și să le oferim, cu generoasă dărnicie, speranța de a merge mai departe pe drumurile vieții, luminați de bucuria Învierii, venită prin disponibilitatea noastră de a dărui, mai cu seamă în cadrul comunităților parohiale.
Să facem să strălucească lumina Învierii Domnului și bucuria comuniunii în sufletele acelor semeni ai noștri lipsiți de cele necesare traiului zilnic sau stăpâniți de resentimente, și să vedem în ei chipul lui Hristos, precum și prilejul de a fi mai buni, mai drepți și mai iubitori.
Învierea Domnului reprezintă mesajul de iubire și de încredere pe care Dumnezeu ni-l trimite, iar noi trebuie să-l împărtășim ca bucurie, speranță și lumină în societatea noastră, pentru a face să triumfe adevărul, dreptatea, bunătatea și solidaritatea.
Sărbătoarea pascală ne oferă ocazia de a medita mai mult la rostul vieții noastre și la a alunga din ceea ce ne dezbină și ne învrăjbește, ceea ce ne face indiferenți la nevoile semenilor noștri, precum și ceea ce ne face insensibili la responsabilitățile pe care le avem unii față de ceilalți și față de comunitatea, țara și lumea noastră.
Împăcându-ne unii cu alții, ajutându-ne și lărgind comuniunea dintre noi, vom face să strălucească în comunitățile noastre sublima lumină a Domnului Celui Înviat, descoperind sau redescoperind sensul existenței și chemarea înaltă pe care ne-o adresează Dumnezeu, la înnoire, spiritualizare și sfințenie.
Iubiți fii duhovnicești,
Recunoscător pentru atașamentul pe care-l manifestați față de valorile familiei tradiționale, pentru susținerea orei de Religie din școlile noastre, precum și pentru ajutorul generos pe care-l oferiți proiectelor social-filantropice ale Eparhiei noastre, vă mulțumesc, îndemnându-vă să continuați sprijinirea demersurilor pastoral-misionare ale Bisericii strămoșești.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, anul acesta a fost proclamat, de către Sfântul Sinod, drept „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, moment în care celebrăm, cu evlavie, Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, omagiind pe toți aceia care, de-a lungul timpului, cu stăruință și disponibilitate, și-au jertfit viața pentru împlinirea acestui nobil ideal.
Biserica noastră străbună va oferi neamului și țării noastre, ca dar de centenar, Catedrala Națională Ortodoxă din București, care va fi sfințită în ziua de 30 noiembrie 2018, cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei – Ocrotitorul României.
Tot în acest an, comemorăm 600 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, apărător al Creștinătății, al Europei și al neamului nostru în vremuri de restriște, ctitor de lăcașuri sfinte, protector al Bisericii Ortodoxe și cel care a mutat capitala Țării Românești la Târgoviște.
De asemenea, vă reamintesc de evenimentul spiritual și cultural central al Eparhiei noastre reprezentat, ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, care va cuprinde frumoase și înălțătoare ceremonii liturgice, în zilele de 10 și 11 august, la Târgoviște.
Împărtășindu-vă aceste gânduri, vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă sănătate, pace și bucurie!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru arhipăstor și părinte,
totdeauna rugător către Atotmilostivul Dumnezeu,
pentru bucuria, sănătatea și pacea voastră, a tuturor,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
