ANIVERSARE ARHIEREASCĂ LA TÂRGOVIŞTE, ÎN VECHEA CETATE DE SCAUN A ŢĂRII ROMÂNEŞTI
Miercuri, 26 decembrie 2012, s-a desfăşurat ceremonia aniversară prilejuită de împlinirea a 13 ani de arhipãstorire a Înaltpreasfinţitului Pãrinte NIFON, ca Arhiepiscop al Târgoviştei.
Sfinta Liturghie Arhierească şi slujba Te Deum-ului, celebrate la Catedrala Mitropolitană, au deschis acest eveniment din vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, în prezenţa Părinţilor Consilieri de la Centrul Eparhial, a părinţilor protoierei, a profesorilor de la şcolile de teologie din Eparhie, a multor preoţi şi diaconi, precum şi a oficialităţilor locale, dar şi a numeroşi credincioşi, veniţi din toate parohiile oraşului.
A avut loc, după aceea, recepţia aniversară, la Reşedinţa Mitropolitană, în Aula “Sf. Voievod Neagoe Basarab”, unde Înaltpreasfinţiei Sale i-a fost oferit, în dar, un scurt concert de colinde, susţinut de către Corala Catedralei Mitropolitane şi Corala Preoţilor din Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu un cuvânt de felicitare, rostit, în numele preoţilor şi credincioşilor din Eparhie, de către P.C. Preot Iulian MĂCRIŞ, Inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa. Cu această ocazie, Chiriarhul nostru a oferit rangul de iconom stavrofor P.C. Pr. Iulian RAINEA, Consilier Administrativ-Bisericesc II.
În cuvântul său de învăţătură, atât la Catedrală, cât şi la Reşedinţa Mitropolitană, Înaltpreasfinţia Sa a aprofundat semnificaţiile duhovniceşti ale marelui praznic al Naşterii Domnului, dar şi rolul Sf. Fecioare Maria, Maica Domnului, în iconomia mântuirii, evidenţiind nevoia amplificării activităţii pastoral-misionare pentru ca Biserica noastră să poată oferi un răspuns adecvat neliniştilor profunde ale omului, dar şi diferitelor provocări ale contemporaneităţii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI