TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

IPJ Dâmboviţa, pe urmele hoţilor din păduri!

www.mariusbuga.ro_images_padure1În cursul lunii decembrie a.c., având în vedere specificul sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică desfăşoară activităţi pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul silvic.

Astfel, până în prezent,  au fost organizate 46 de acţiuni, din care 37 pe drumurile publice, pe linia verificării legalităţii transportului de material lemnos, 3 în fondurile forestiere şi 6 în pieţe şi târguri, pe linia verificării legalităţii operaţiunilor comerciale cu pomi de Crăciun şi coroniţe de brad.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 115 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de circa 74000 de lei.

Din totalul amenzilor, 36 au fost în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice .

Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 43 mc material lemnos, 1460 de kilograme de cetină şi 3140 de coroniţe de brad a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

La activităţi, au participat şi reprezentanţi din cadrul I.T.R.S.V şi Direcţiei Silvice.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.