3 mai 2024

IPJ Dâmboviţa – Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă

www.mariusbuga.ro_images_concursrConcursul „Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă!

În data de 28 mai a.c., la nivelul judeţului Dâmboviţa, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, se va organiza concursul                    ” EDUCAŢIE  RUTIERĂ, EDUCAŢIE  PENTRU VIAŢĂ! ” – etapa judeţeană, ce va avea loc la sediul Şcolii Generale nr. 5 „Coresi” din municipiul Târgovişte.

Concursul constă în trei probe practice şi una teoretică, din care două practice pentru elevii de gimnaziu prin care aceştia au posibilitatea să-şi demonstreze îndemânarea în utilizarea bicicletei în poligon, precum şi cunoaşterea regulilor de circulaţie în poligonul „parc-şcoală” şi două pentru elevii de liceu-testarea cunostinţelor pe linie de circulaţie rutieră şi proba de arbitraj în poligonul ”parc-şcoală”.

Prin aceastã competitie se urmăreşte formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoasterii si respectãrii regulilor de circulatie, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulatie în rândul elevilor din învãtãmântul preuniversitar.

Totodată, pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii dâmboviţeni vor desfăşura o serie de activităţi specifice, pentru marcarea zilei de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului.

www.mariusbuga.ro_images_hotiaRecomandări ale poliţiei dâmboviţene pentru o vacanţă în siguranţă

Pentru ca zilele libere din perioada de vară să fie liniştite, poliţiştii vă readuc în atenţie o serie de măsuri pe care le puteţi lua, pentru a nu deveni victime ale infractorilor

Protejaţi-vă bunurile personale atunci când vă recreaţi :

Fie că sunteţi la iarbă verde, la piscine, ştranduri sau la pescuit, păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care aţi lăsat obiectele personale! Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv. Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!

În staţiuni :

-Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină.

Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!

Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră!

Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.

Păstraţi portofelul/geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!

Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.

Nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.).

-Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!

-În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.

Când plecaţi de acasă :

Încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere. Rugaţi un vecin să vă supravegheze locuinţa.

-Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în casă.

-Nu postaţi pe reţelele de socializare mesaje din care să reiasă că sunteţi departe de casă, întrucât poate constitui o invitaţie pentru hoţi!

Siguranţa autoturismului :

-Stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii. Dacă doriţi să vă odihniţi puţin, nu opriţi în locuri necunoscute şi mai ales izolate. Căutaţi popasurile special amenajate în acest sens.

-Parcaţi autoturismul într-un spaţiu bine iluminat sau păzit, închideţi geamurile şi asiguraţi-vă că l-aţi încuiat.

-Atunci când opriţi, fie şi pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile.

-Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptopuri, camere video, bagaje) pot fi tentante pentru hoţi

-Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

-Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial