23 aprilie 2024
Investiţii cu bani europeni, la Târgovişte şi Voineşti

Investiţii cu bani europeni, la Târgovişte şi Voineşti

Investiţia de la Centrul multifuncțional pentru adulți cu handicap, al cărei beneficiar este Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa are o valoare de 3.655 873 de lei, iar lucrările au fost realizate în procent de 33%.

Proiectul are o întârziere de două luni din cauza faptului că imobilul este monument istoric şi a necesitat lucrări suplimentare de consolidare.

Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJD: „La acest obiectiv stadiul fizic al lucrărilor este 33%, stadiul decontărilor este de 20%. Suntem într-o uşoară întârziere cu circa două luni, situaţie generată de lucrări suplimentare.

Lucrările foarte dificile s-au finalizat şi mai întâi se va finaliza corpul principal, apoi cele două corpuri laterale care sunt ale Direcţiei de Asistenţă Socială, iar anul viitor, pe banii Consiliului Judeţean, vom face şi clădirea care ţine de Spitalul Judeţean, pentru care am pregătit proiect, indicatori tehnico-economici, ca să putem finaliza toată curtea în acelaşi fel în acelaşi timp.

Durata de finalizare a proiectului este până în luna iulie 2014 şi cred, cu puţin efort, ne vom încadra în termenul maxim prevăzut, cel puţin cu partea de execuţie a lucrărilor, poate decontările să dureze o lună, o lună şi jumătate suplimentare”.

Unul dintre proiecte vizitate astăzi de conducerea ADR Sud Muntenia, cel din comuna Voineşti, sat Onceşti – „Reabilitarea, restaurarea şi valorificarea turistică a bisericii din lemn «Duminica Tuturor Sfinţilor «Sf. Ioan» este realizat în procent de 64% şi are toate şansele să fie finalizat mai devreme decât data prevăzută în contractul de finanţare.

Valoarea proiectului de reabilitare şi restaurare a bisericii-monument istoric, construită în anul 1814, este de 4,1 milioane lei, din care 2% contribuţia Consiliului Local Voineşti.

Sandu Gabriel, primarul comunei Voineşti: „Aici, cu siguranţă, va fi un proiect de succes. Stadiul lucrărilor este undeva la 64%, termenul de finalizare este 10 septembrie 2014, dar cu siguranţă finalizarea va fi undeva în luna aprilie-mai. Valoarea investiţiei este de 41 miliarde lei”.

Directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat: „Este un moment important, un moment emoţionant să vedem că există o aplecare către conservarea patrimoniului istoric şi cultural şi sunt convins că va fi reintrodus în circuitul turistic.

De asemenea, în actualul proiect s-a realizat şi drumul de acces la acest obiectiv.

Aştept cu foarte multă detaşare, în sensul respectării termenului şi a calităţii lucrării, momentul în care proiectul se va finaliza şi în acelaşi timp aştept cu multă emoţie să particip la această inaugurare”.

Acţiunea de monitorizare a reprezentanţilor ADR Sud Muntenia în judeţul Dâmboviţa s-a încheiat cu vizitarea a două societăţi comerciale private din municipiul Târgovişte, una accesând fonduri europene pentru investiţii în domeniul medical(SC Profile SRL), iar cealaltă în domeniul IT (SC Flax Computers SRL).

sursa – Biroul de presă al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial