TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV

Între 16 şi 22 mai, la Târgovişte: DEZINSECȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

DEZINSECȚIE PRIN PULVERIZARE AERIANĂ

Primăria Municipiului Târgovişte informează că în perioada 16 mai – 22 Mai 2024, în intervalul orar 06.00 – 10.00, se vor efectua acțiuni de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan etc.), prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa Municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom).

Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități.

Substanţele folosite pentru combaterea dăunătorilor sunt insecticidele „Aqua K-Othrine EW20” și „SOLFAC TRIO 140 NF”, produse avizate de Ministerul Sănătății. Ele nu sunt dăunătoare pentru oameni și nici pentru mediul înconjurător, însă sunt toxice pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.