COMUNICAT DE PRESĂ
Internship la Consiliul Județean Dâmbovița.
Tinerii cu vârsta maximă de 26 de ani pot se pot înscrie ca stagiari în cadrul acestui program
Consiliului Județean Dâmbovița își deschide porțile pentru tinerii care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, timp de 248 ore – pe parcursul a 3 luni consecutive, la un important program de internship– unicul program de acest fel, la nivel național, pentru administrația locală. Anunțul a fost lansat astăzi de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu, Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul instituției.
Îmbunătățirea cunoștințelor tinerilor, dobândirea de experiență profesională și familiarizarea cu procesul legislativ și administrativ pe care il realizează instituția noastră sunt câteva dintre obiectivele care alcătuiesc misiunea programului de internship al Consiliului Județean Dâmbovița.
Stagiarii ce vor fi selectați își vor desfășura activitatea, în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021, în structurile aparatului de lucru al Consiliului Județean Dâmbovița, în baza celor 9 posturi alocate în acest sens, după cum urmează: Direcția juridică, contencios, administrarea patrimoniului (2 posturi), Direcția strategii, programe și investiții (2 posturi), Direcția economică (2 posturi), Direcția tehnică (1 post), Compartimentul imagine, relații externe (1 post), Serviciul tineret, sport, turism, asociații, fundații (1 post).
Criteriile de eligibilitate, documentele necesare pentru înscriere, termenul-limită de primire a documentelor solicitanților, felul în care se va face selecția candidaților sunt informații care pot fi consultate pe site-ul instituției noastre, www.cjd.ro, la secțiunea „Informații utile”.
La finalul celor trei luni ale programului, Consiliul Județean Dâmbovița va elibera pentru fiecare dintre stagiarii participanți un certificat de internship pentru a servi drept dovadă în viitorul său parcurs în carieră.
Președintele Corneliu Ștefan: „Este un program important pentru instituția noastră și pentru județul nostru. În această săptămână, vom porni acest program de internship. De astăzi, din acest moment, ora 10:00, pe site-ul Consiliului Județean Dâmbovița sunt toate datele despre program. Timpul de muncă în acdrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână – 4 ore pe zi. Toate activitățile pe care stagiarii le vor desfășura la Consiliul Județean Dâmbovița se vor desfășura sub stricta îndrumare a unui coordonator. La nivelul instituției, coordonatorul programului – prin dispoziția președintelui – este doamna Claudia Gilia. La nivelul fiecărei direcții, directorii vor fi coordonatorii celor care vor activa în program. Din acest moment, programul este funcțional.”
La conferința de presă, au fost prezenți vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, și administratulrul public al județului, Cristian Avanu.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița