29 martie 2024
Interesant, la Târgovişte! Programul „Vacanţă la bibliotecă”

Interesant, la Târgovişte! Programul „Vacanţă la bibliotecă”

vacantabProgramul „Vacanţă la bibliotecă”

(4 iulie – 26 august 2016)

În perioada 4 iulie – 26 august 2016, orele 1100-1300, la Sediul central al Bibliotecii Judeţene se va desfăşura o nouă ediţie a programului „Vacanţă la bibliotecă”.

Programul este destinat elevilor de clasele I-VIII, iar înscrierile se fac la sediul Filialei pentru copii, Str. Calea Domnească, nr. 208 (tel. 0245634112).

Doritorii se pot înscrie la una dintre cele 4 grupe organizate calendaristic astfel:

Grupa 1 Perioada: 4-15 iulie 2016

Grupa 2 Perioada: 18-29 iulie 2016

Grupa 3 Perioada: 1-12 august 2016

Grupa 4 Perioada: 15-26 august 2016

Programul activităţilor este identic pentru toate grupele, fiind structurat astfel:

Săptămâna 1

Luni – Să ne cunoaştem prin joc. Participanţii vor face cunoştinţă prin jocuri interactive, vor vizita secţiile bibliotecii şi vor cunoaşte serviciile oferite tinerilor utilizatori.

Marţi – Eroii cărţilor. Călătorie imaginară în lumea cărţilor, prin care participanţii se vor familiariza cu personajele celor mai importante opere literare dedicate vârstei lor.

Miercuri – Atelier creativ. Participanţii vor învăţa cum să realizeze diverse obiecte decorative din materiale uşor de procurat.

Joi – În lumea teatrului. Se doreşte stimularea interesului participanţilor pentru arta teatrului, dar şi deprinderea unor cunoştinţe necesare interpretării artistice. Activitatea beneficiază de sprijinul Centrului de Educaţie Muzicală „Carmina Burana” din Târgovişte.

Vineri – Vizităm şi învăţăm. Se vor face vizite ghidate la instituţii şi obiective importante pentru viaţa socio-culturală a oraşului. Activitatea beneficiază de sprijinul instituţiilor partenere: Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte şi Grădina Zoologică din Târgovişte.

 

Săptămâna 2

Luni – Să cunoaştem instrumentele şi genurile muzicale. Participanţilor li se vor prezenta într-un mod distractiv instrumentele muzicale şi se vor familiariza cu genurile muzicale. Activitatea beneficiază de sprijinul Centrului de Educaţie Muzicală „Carmina Burana” din Târgovişte.

Marţi – Jocurile copilăriei. Participanţii vor fi familiarizaţi cu jocurile de grup în aer liber, încurajându-se activităţile aerobe şi socializarea.

Miercuri – Logică, strategie, intuiţie. Se doreşte stimularea interesului participanţilor pentru jocurile logice, de strategie, ce dezvoltă logica şi intuiţia, se desfăşoară în grup, fără aportul noilor tehnologii.

Joi – Atelier de sănătate/creativitate. Participanţilor le vor fi prezentate într-un mod interactiv regulile cele mai importante ce trebuie respectate pentru o viaţă sănătoasă.

Vineri – Party la bibliotecă. Premierea participanţilor însoţită de prezentarea individuală a unui moment artistic la libera alegere.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial